La 175 de ani de când a fost intonat pentru prima oară, Imnul Național al României a fost celebrat, pe 29 iulie, și de Forțele Navale Române, care au luat parte la manifestarea publică organizată în cinstea evenimentului ...
Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean
Constanța „Teodor T. Burada”, organizează vineri, 28 iulie 2023, începând cu
ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului Multifuncțional Educativ pentru
Ti ...
Marinarii militari au participat, ieri, la ceremonia organizată în Piața Ovidiu, cu prilejul Zilei Imnului Național. Muzica Militară a Forțelor Navale a interpretat imnurile naționale, pe care România le-a avut de-a lung ...
În fiecare an, la data de 29 iulie, se sărbătorește Ziua Imnului Național al României - "Deșteaptă-te române!". Potrivit reprezentanților Muzeului Marinei Române, primul imn de stat al României a fost adoptat în 1862, în ...
Elevii militari participă, zilele acestea, la repetițiile dedicate Zilei Imnului Național, celebrată, în fiecare an, pe data de 29 iulie. Chiar dacă repetițiile s-au desfășurat cu respectarea normelor de distanțare fizic ...
Luni, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară va fi sărbătorită Ziua Imnului Național. La București, ceremonia dedicată evenimentului va avea loc, de la ora 09.00, în Piața Tricolorului - situată în fața Palatului ...
Ziua Imnului Național a fost marcată sâmbătă dimineață, în Piața Tricolorului din fața Cercului Militar Național, în prezența a numeroase oficialități printr-un ceremonial militar și religios. Slujba religioasă a fost of ...
România sărbătorește duminică, 29 iulie, Ziua Imnului Național. Precizăm că binecunoscutul "Deșteaptă-te române" a fost cântat pentru prima oară în anul 1848. La originea imnului național al României se află poemul patri ...
Cu prilejul Zilei Imnului Național al României, Piața Ovidiu din Constanța va găzdui un amplu ceremonial militar și religios. Pentru ca evenimentul să se deruleze în condiții optime, autoritățile locale au anunțat măsuri ...
Ziua Națională a Imnului a fost marcată și la Medgidia, printr-o ceremonie la care au participat oficialitățile locale, fanfara "Dan Spătaru" și cadre militare din garnizoanele din Medgidia, precum și cetățeni ai municip ...
Cu ocazia zilei de 29 iulie, Ziua Imnului Național, la sediile Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Grupării de Jandarmi Mobile Constanța se organizează o serie de activități menite să marcheze acest moment ...
Instituția Prefectului – Județul Constanța organizează, mâine, 29.07.2014, cu începere de la ora 9.00, la ceremonia militară ce se va desfășura pe Faleza Comandamentului Flotei cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului ...
Tineretul Național Liberal Constanța a organizat, ieri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Național o acțiune de conștientizare a constănțenilor asupra importanței simbolurilor naționale. Astfel, pe parcursul întregii ...
Faleza din dreptul Comandamentului Flotei a fost scena unde, în această dimineață, s-a desfășurat ceremonialul militar dedicat Zilei Imnului Național. La eveniment a fost prezent prefectul județului, Eugen Bola, iar ÎPS ...
Astăzi, pe faleza de lângă Comandamentul Flotei, are loc un ceremonial militar dedicat Zilei Imnului. În cadrul acestui ceremonial, vor fi intonate imnurile precedente ale statului român și imnul actual "Deșteaptă-te rom ...
Luni, 29 iulie, pe faleza de lângă Comandamentul Flotei, va avea loc ceremonialul militar dedicat Zilei Imnului. În cadrul acestui ceremonial vor fi intonate imnurile precedente ale statului român și imnul actual "Deștea ...
Instituția Prefectului din Județul Constanța în colaborare cu Comandamentul Flotei a organizat, ieri, ceremonia sărbătoririi Zilei Imnului Național al României-"Deșteaptă-te, române". Evenimentul dedicat simbolului unită ...
Instituția Prefectului-Județul Constanța în colaborare cu ComandamentulFlotei a organizat, astăzi, ceremonia sărbătoririi Zilei Imnului Național al României-"Deșteaptă-te, române", simbol al unității Revoluției Române di ...
În cursul dimineții de vineri, pe esplanada din fața Comandamentului Flotei, a avut loc ceremonia dedicată Zilei Imnului. Printre cei care au participat la eveniment s-au numărat prefectul Claudiu Iorga Palaz, împreună c ...
Cu ocazia zilei de 29 iulie, Ziua Imnului Național, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța vor fi organizate mai multe activități menite să marcheze acest moment.Prin urmare, joi, 28 iulie, la reședința ...
Esplanada din fața Comandamentului Flotei a fost, ieri dimineață, scena ceremoniei organizate cu ocazia Zilei Imnului Național al României de către Prefectura Județului Constanța, în parteneriat cu Garnizoana Constanța. ...
Instituția Prefectului Județului Constanța organizează astăzi, în colaborare cu Garnizoana Constanța, o serie de evenimente dedicate Zilei Imnului Național al României. Manifestările vor începe la ora 10.30, pe esplanada ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord