Vremuri grele pentru CFR Marfă. După ce Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat primit în anul 2013 a fost ilegal acordat şi că trebuie recuperat, compania a declanşat o campanie furibundă de valorificare a activel ...
Poveşti cu „monştri din adâncuri”, peripeţii de-o noapte-ntreagă pentru a scoate la mal somnul de 100 de kilograme. Chiar o sută şi ceva! Maeştrii pescari vor avea, până în debutul verii, timp suficient să se laude cu al ...
Programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanţe, în valoare de un miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanţatori înscrişi în program, a anunţat luni, înt ...
La nivelul întregii Românii, la această oră, situaţia culturilor de grâu este extrem de critică. Agricultorilor li s-au lungit urechile tot aşteptând ploile de primăvară, iar seceta prelungită nu prevesteşte nimic bun. D ...
Industria navală în general şi şantierele navale în special traversează o perioadă delicată. La Marea Neagră, concurenţa este acerbă, cu unităţile Turciei în pole-position, investiţii susţinute şi de stat, în vreme ce, î ...
A venit primăvara - şi-a intrat deja în drepturi! -, însă în acest anotimp, grijile gospodarilor care, fie la reşedinţa din oraş, fie la casa de la ţară, au şi livadă sunt tot mai mari. Această perioadă este una extrem d ...
Autoritatea Navală Română (ANR) şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi au intrat în colimatorul Parchetului European (EPPO). O anchetă este în curs de derulare, iar prejudiciul creat bugetului UE ar fi ...
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 69,25 milioane tone în anul 2023, iar în trimestrul IV al anului trecut, au fost înregistrate 20,036 milioane tone. În transp ...
Cât de buni şi de râvniţi sunt banii publici! Fie că vorbim despre contracte de milioane sau chiar zeci de milioane de lei, fie de „firimituri” de câteva mii de lei fără TVA, afacerile cu instituţiile de stat sunt cât se ...
Pentru al doilea an consecutiv, vara aceasta, un zbor charter va lega Constanţa de Antalya (Turcia), cu operare de pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, în fiecare zi de marţi. O ofertă bogată de hoteluri în s ...
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate „Conectivitate trimodală în portul Constanţa“ a fost semnat în urma atribuirii prin licitaţie deschisă pe platforma SEAP. Ofertant câştigător este Asocierea SC ISPCF ...
Portul Constanţa va avea două scannere operaţionale până la finalul acestui an, din cele 26 de sisteme noi de scanare cu care vor fi dotate în următorii ani birourile vamale de frontieră, a anunţat ministrul Finanţelor, ...
Şoferii constănţeni au ieşit cu bine din iarna cea blândă. Mulţi nici măcar nu şi-au echipat automobilele cu anvelope de sezon, au făcut economie, însă primăvara ar putea să le aducă o mare „bucurie”: o explozie a preţur ...
Turiștii străini caută destinații de vacanță care să ofere peisaje idilice, relaxare, distracție, dar și un litoral bogat în activități și evenimente. Sunt câteva dintre concluziile primelor două zile ale Târgului de Tur ...
O zi cât o vacanţă! Pentru constănţenii care, din diverse motive, nu au timp decât de o excursie-fulger, Delta Dunării, mănăstirile din Dobrogea sau oraşele din Bulgaria reprezintă opţiuni demne de luat în seamă. Iar age ...
100.000 de euro a fost impresionanta sumă strânsă în cadrul proiectului „Inimi Generoase - Gala Brazilor de Crăciun”, eveniment de excepţie susţinut de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Consta ...
Fermierii anunţă reluarea protestelor în cazul în care Executivul nu îi va demite pe cei responsabili de lipsa cântarelor la punctele de trecere dinspre Ucraina spre România, în special în Vama Siret, şi dacă măsuri urge ...
Conduceţi o afacere, mai mică sau mai mare, din domeniul industriei ospitalităţii? Aveţi un hotel, o pensiune, un restaurant ori o cafenea? Este musai ca, în acest week-end, să faceţi un drum la Pavilionul Expoziţional, ...
O echipă a Căpităniei Portului Tulcea a fost constituită pentru a cerceta evenimentul de navigaţie petrecut, miercuri, pe Braţul Chilia al Dunării, informează Autoritatea Navală Română (ANR). „Accident de navigaţie pe Br ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) a avut vineri, la hotelul ”Marshal Garden” din București, Adunarea Generală care a inclus alegerile pentru noul președinte și pentru noul Birou Executiv și Co ...