Destinații noi, plimbări în natură, vizite culturale, experiențe gastronomice sau relaxare la malul mării. Toate aceste opțiuni de vacanță vor fi găsite la Salonul Mondial de Turism de la Paris, unde destinația Mamaia Co ...
Turiștii străini caută destinații de vacanță care să ofere peisaje idilice, relaxare, distracție, dar și un litoral bogat în activități și evenimente. Sunt câteva dintre concluziile primelor două zile ale Târgului de Tur ...
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va fi prezent, în acest an, la 16 târguri naţionale şi internaţionale de turism. Pavilionul naţional, în cadrul căruia vor putea fi prezenţi reprezentanţi ai ...
Participarea Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța la târgul internațional de turism de la Varșovia a reprezentat o oportunitate deosebită de promovare a stațiunii Mamaia, respectiv a orașului Consta ...
O nouă întâlnire cu reprezentanți ai Organizațiilor de Management al Destinației, primari din județul Constanța, instituțiile culturale subordonate CJC, precum și alți factori implicați în dezvoltarea cultural-turistică ...
Stațiunea Mamaia și orașul Constanța vor fi de astăzi cunoscute tour-operatorilor străini și liniilor aeriene low cost din Europa și din întreaga lume. Prima zi a Târgului de Turism WTM de la Londra a debutat cu multă vo ...
În perioada 6-8 noiembrie, Consiliul Judeţean Constanţa participă, alături de reprezentanţi ai mai multor asociaţii de profil şi ai autorităţilor publice locale din România, la cel mai influent târg de turism generalist ...
România nu participă anul acesta la Târgul de Turism de la Paris, programat între 3 și 5 octombrie, iar Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism dă vina pe Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Aceast ...
În perioada 23 - 26 februarie 2023, pavilionul expozițional ROMEXPO a găzduit Târgul de Turism al României. În cadrul manifestării, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a fost prezentă cu propriul stand.La a ...
Municipiul Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului vor fi reprezentate la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară, care se va desfășura, în perioada 23-26 februarie, la Romexpo Bucureşti. Cei interesați d ...
În perioada 16 - 17 martie 2023, Centrul Enterprise Europe Network organizează întâlniri bilaterale de afaceri prestabilite, în cadrul Târgului de turism din Praga. Participanții vor avea prilejul să găsească noi partene ...
În perioada 10 - 13 noiembrie 2022, pavilionul B1 al complexului expozițional ROMEXPO din București găzduiește ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) va fi pr ...
Se cer sancțiuni pentru modul în care România a ales să-și prezinte destinațiile de vacanță la Târgul Internațional de Turism din New York. Ambasadorul României în Statele Unite așteaptă acum demisii pentru că delegația ...
Este scandal monstru după modul în care a ales România să-și prezinte destinațiile de vacanță la Târgul Internațional de Turism din New York. După doi ani de pandemie și restricții de călătorie, țara noastră s-a prezenta ...
Primăria Municipiului Constanța participă la cea de-a 43-a ediție a Târgului Internațional de Turism de la Belgrad, care se desfășoară în perioada 24 - 27 martie 2022. Cel mai mare eveniment de profil din Europa de Est a ...
România, prin intermediul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Departamentul pentru Turism, va beneficia de standuri în acest an la târgurile internaționale de turism, unde va promova destinația turi ...
Primăria Municipiului Constanța împreună cu Organizația Patronală Mamaia-Constanța și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, promovează destinația noastră turistică la cel mai important evenimen ...
Județul Constanța și litoralul sunt prezentate, în această perioadă, la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Evenimentul se desfășoară la Romexpo, București. Standul dedicat Consiliului Județean Constanța r ...
În perioada 22 - 25 martie 2018, Pavilionul Expozițional din Mamaia găzduiește trei evenimente de mare interes:- cea de-a XI-a ediție a Târgului de turism "Vacanța" Constanța;- Salonul de dotări hoteliere și alimentație ...
România deține, pentru prima dată, calitatea de țară parteneră și de invitat de onoare la Târgul Internațional de Turism FESPO Zurich, cea mai mare manifestare pentru public din Elveția, cu un număr de 60.000 de viz ...
Obișnuitele tombole din cadrul Târgului de Turism "Vacanța" Constanța, care se deschide vineri, la Maritimo, nu vor lipsi nici de la această ediției. Premiile oferite sunt însă mai multe și mai tentante. Potrivit directo ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România organizează, în perioada 21 - 23 martie, la Timișoara, Târgul de Turism "Vacanța", la care vor participa peste 15 agenții de turism locale, dar și din țară. Acestea ...
Vineri începe, la Maritimo Shopping Center, cea de-a treia ediție a Târgului de Turism "Vacanța" Constanța 2013, a doua din acest an. Ce găsim acolo? 26 de expozanți din Con-stanța, București, Argeș, Vâlcea, Vrancea, Hun ...
Vineri începe, la Maritimo Shopping Center, cea de-a treia ediție a Târgului de Turism Vacanța Constanța 2013, a doua din acest an. Organizatorii evenimentului, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Const ...
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu Federația Asociațiilor de Promovare Turistică (FAPT) prin Asociația de Promo ...
Asociația Litoral - Delta Dunării va participa luna aceasta la Târgul de Turism al României, ce se desfășoară în perioada 15 - 18 noiembrie la Romexpo - București."Participarea constantă a Aso-ciației de Promovare Litora ...
Asociația Litoral - Delta Dunării va participa luna aceasta la Târgul de Turism al României ce se desfășoară în perioada 15 - 18 noiembrie la Romexpo - București."Participarea constantă a Asociației de Promovare Litoral ...
În perioada 20 - 22 aprilie, Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța, va participa la prima ediție a Târgului de turism Constanța 2012, eveniment organizat în cadrul mall-ului Ma ...