Speranţă pentru bolnavii de inimă. A fost realizat primul cord artificial

697
Speranţă pentru bolnavii de inimă. A fost realizat primul cord artificial - fond-1627998644.jpg

Articole de la același autor

O nouă graniţă a fost atinsă în domeniul medicinei. În Franţa, a fost realizată o inimă complet artificială şi funcţională, un eveniment ce dă speranţe multor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru un transplant.

La sfârșitul anului trecut, o companie franceză a primit aprobarea în Europa pentru a transplanta prima inimă artificială completă. Adică un organ perfect funcţional format din materiale sintetice și biologice destinat bolnavilor care au nevoie de transplant de inimă. O jumătate de an mai târziu, primul pacient american a primit o astfel de inimă. Transplantul a fost efectuat săptămâna trecută la un bărbat în vârstă de 39 de ani internat la Spitalul Universitar Duke din Carolina de Nord. El s-a confruntat cu o insuficiență cardiacă neașteptată, fiind diagnosticat mai demult cu boală coronariană avansată și a fost pregătit pentru o intervenție chirurgicală by-pass. Numai că starea de sănătate s-a înrăutăţit rapid şi a avut nevoie de transplant. Bolnavul s-a aflat la locul potrivit, la momentul potrivit şi a primit inima artificială. Duke este unul dintre cele trei centre de transplant din SUA care participă la studiu, iar echipa chirurgicală era deja antrenată în implantarea dispozitivului. „Am eliminat ventriculele stâng și drept și apoi am plasat inima artificială la locul său”, a declarat doctorul Jacob Schröder, profesor asistent la departamentul de chirurgie al spitalului. El a adăugat că pacientul a fost stabil pe tot parcursul procesului.



Inima artificială cântărește aproape un kilogram


Inima artificială are o cameră pentru lichidul hidraulic și una pentru sânge, separate printr-o membrană. Partea vascularizată a membranei este făcută din țesut din inimă de vacă, la fel ca și cele patru valve ale inimii. O pompă motorizată împinge lichidul hidraulic în interiorul și în afara camerelor, iar acel fluid deplasează membrana pentru a permite circulația sângelui.

Senzorii încorporați adaptează automat fluxul sanguin la nevoile unei persoane în orice moment; dacă, de exemplu, face mișcare, fluxul de sânge va crește. Inima Carmat este denumită "următoarea generație": ceea ce o diferențiază de inima artificială făcută de compania americană SynCardia este faptul că aceasta din urmă e un dispozitiv cu rată fixă, adică bătăile pe minut rămân la fel, indiferent de activitatea pacientului.

Dispozitivul cântărește 900 grame (aproximativ de trei ori greutatea inimii umane medii). Configurarea externă este puțin mai dificilă; pacienții vor trebui să transporte aproximativ 4 kilograme de echipament, inclusiv un controler, un sac de lichid și două baterii. În cazul pacientului de la Spitalul Duke, inima artificială va rămâne conectată de la distanță la sistemul spitalului, astfel încât medicii s-o poată monitoriza. La doar câteva zile după transplantul american, unul similar a avut loc în Napoli, Italia, marcând prima vânzare comercială a inimii Carmat, diferența fiind că transplantul acestui pacient a fost planificat. În viitor, inimile artificiale vor fi folosite fie ca substitut, în timp ce pacienții așteaptă una reală, fie ca o soluție pe termen lung.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3613 secunde