Serviciul Google Shopping ads, disponibil în România. Cum funcționează

Joi, 05 Septembrie 2019
209
Google anunță lansarea serviciului Shopping ads și în România. Prin acest serviciu firmele își pot promova produsele în Google Search și pot include informații despre aceste produse, precum imagini și preț. Companiile pot utiliza acest reclame vizuale pentru a ajunge la persoanele care caută produse precum cele din portofoliul lor, cu o probabilitate mai mare ca aceștia să inițieze o acțiune în urma vizualizării reclamelor - să dea click, în principal. 


De asemenea, Shopping ads ajută potențialii cumpărători să descopere produsele și serviciile de care sunt interesați și să ia decizii informate. Ei pot vedea poza produsului, prețul, review-uri ale produselor, pot sorta și selecta produsele după diferite criterii, pot compara prețurile. 


Shopping ads este disponibil în 94 de țări, iar comercianții pot utiliza serviciul pentru a se promova și în alte țări. Aceștia au la dispoziție o pagină de suport în cazul în care vor să-și promoveze produsele în diferite limbi și vor să vândă li distribuie în mai multe țări. Google afișează automat prețul produselor în moneda curentă.


"Rezultatele obtinuțe în România cu ajutorul campaniilor de shopping ads sunt promițătoare după prima lună de teste. Volumul de trafic este relativ mic în comparație cu ceea ce înregistrăm în celelalte țări în care suntem prezenți, dar suntem bucuroși pentru că așteptarea a luat sfârșit și putem desfășura campanii de shopping și în România." - Paul Petrescu, Digital Marketing Manager Vivre.


Pagina a fost generata in 0.2953 secunde