NASA a anunțat două misiuni de explorare a planetei Venus

Joi, 03 Iunie 2021, 11:01
1145
NASA a anunţat în cursul zilei de ieri, 2 iunie, două noi misiuni de explorare a planetei Venus, cea mai fierbinte planetă din sistemul solar, pentru a înţelege mai bine condiţiile care au transformat-o în ''lumea infernală'' din prezent, în timp ce vecina sa, Terra, a devenit locuibilă, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Cele două misiuni, denumite Davinci+ (o prescurtare de la Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble Gases, Chemistry and Imaging) şi Veritas (acronimul de la Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography ans Spectroscopy), ar urma să fie lansate ''în perioada 2028-2030'', a precizat Agenţia spaţială americană într-un comunicat.

''Misiunea constă dintr-o sferă care va plonja în atmosfera densă a planetei pentru a face măsurători precise ale gazelor nobile şi ale altor elemente'', a explicat NASA.

La rândul său, Veritas urmează să studieze istoria geologică a planetei şi va fi plasată pe orbita lui Venus. Misiunea îşi propune să ''cartografieze elementele de relief de pe aproape toată suprafaţa planetei în scopul creării unei reconstrucţii 3D a topografiei şi pentru a confirma dacă procese precum tectonica plăcilor şi vulcanismul sunt încă active pe Venus'', potrivit NASA.

Pagina a fost generata in 0.2259 secunde