Facebook, dulce ca zahărul: trebuie consumat cu moderație!

Miercuri, 08 Ianuarie 2020
146
Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de la Facebook, Andrew Bosworth, a comparat rețeaua socială cu zahărul, dar "consumul" trebuie să fie cu moderație, a adăugat el, catalogând ca jignitoare comparațiile dintre social media și nicotină. New York Times a obținut un mesaj intern al lui Bosworth, care după apariția din presă l-a făcut public la rândul său. În mesaj "Boz" mai spune că Trump a ajuns președinte și datorită Facebook, dar nu din cauza Rusiei, a dezinformărilor sau din cauza Cambridge Analytica, ci fiindcă a avut o campanie publicitară excelentă.

Bosworth este unul dintre cei mai vechi oameni de la Facebook și este în prezent vicepreședinte pentru realitate virtuală. În mesajul intern el a comparat Facebook cu zahărul, care este "delicios", adăugând însă că este nevoie de moderație la consum. El a spus că sunt jignitoare comparațiile dintre Facebook și nicotină, explicând că rețelele sociale nu au efecte atât de dezastruoase asupra oamenilor și familiilor lor cum se întâmplă în cazul nicotinei sau alcoolului.

"Până la urmă trebuie să ne întrebăm ce responsabilități au oamenii când este vorba de ei... Dacă vreau să consum mult zahăr și am să mor mai devreme din cauza asta, este o poziție validă. Bunicul meu a avut această abordare în ceea ce privește șunca și îl admir pentru asta, iar social media este mult mai puțin fatală decât șunca".


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2593 secunde