Cine a comis atacurile cibernetice din 2020 asupra Agenţiei Europene a Medicamentelor

Sâmbătă, 06 Martie 2021, 17:14
1900
O agenţie rusă de informaţii şi spioni chinezi s-au aflat în spatele atacurilor cibernetice de anul trecut asupra Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), potrivit unor surse apropiate de anchetă, citate de cotidianul olandez De Volkskrant, preluat de Reuters.


EMA, care are sediul la Amsterdam, a transmis în decembrie că a fost ţinta unui atac cibernetic prin care au fost furate şi distribuite pe internet documente legate de vaccinuri şi medicamente împotriva COVID-19. Ministerul rus de Externe nu a răspuns încă la o solicitare de a comenta informaţiile, însă Moscova a negat în mod repetat orice acuzaţii de piraterie informatică ale Occidentului, precizează Reuters, citat de Agerpres.


Agenţia de presă mai scrie că încă nu a putut contacta Ministerul de Externe al Chinei. Cu alte ocazii, Beijingul a spus că se opune ferm şi luptă împotriva tuturor formelor de atacuri cibernetice. EMA a deschis o anchetă împreună cu autorităţile olandeze şi europene de aplicare a legii, dar până acum nu a oferit detalii despre posibilii autori ai atacurilor. De Volkskrant a relatat sâmbătă că EMA a fost ţinta unor spioni chinezi în prima jumătate a lui 2020, după care a unor agenţi secreţi ruşi în a doua parte a anului. Chinezii au obţinut accesul după ce au spart sistemele informatice ale unei universităţi germane, au spus surse citate de ziarul menţionat. În schimb, ruşii ar fi exploatat slăbiciunile sistemului de acces în doi paşi şi alte mecanisme de protecţie cibernetică ale EMA.


"Este în desfăşurare o anchetă penală a autorităţilor de aplicare a legii şi a altor entităţi şi, bineînţeles, EMA colaborează pe deplin", a precizat purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Monika Benstetter, într-un email de răspuns, fără a face alte comentarii.


Presupuşii hackeri ruşi au avut acces la sistemele EMA timp de peste o lună, au spus surse pentru De Volkskrant. Ei au fost interesaţi în principal de ţările care urmau să folosească vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi de informaţii legate de cantităţile ce urmau a fi cumpărate, a adăugat publicaţia. La scurt timp după ce EMA a dezvăluit iniţial că a fost ţinta unor atacuri, Pfizer şi BioNTech au anunţat că le-au fost accesate ilegal documente legate de vaccin.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3141 secunde