Directorul executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon:

"Vom efectua o expertiză tehnică în cazul Sălii Sporturilor"

645
3

Articole de la același autor

Sala Sporturilor din Constanța reprezintă ultimul bastion al sportului de pe litoral rămas în picioare. Ajunsă la 65 de ani, sala a început să-și arate pe ici, pe colo vârsta, fiind necesare lucrări de consolidare cât mai urgente. 


Sala Sporturilor aparține statului român și este dată sub administrare Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța. Din acest motiv, directorul executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon, împreună cu colegii și specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții, a decis demararea procedurilor legale pentru efectuarea unei expertize tehnice, care să arate cu adevărat starea sălii. 


"Într-adevăr, au apărut niște crăpături pe lateralele clădirii, dar nu știm dacă afectează structura, fiindcă nu suntem experți. Așa că vom apela la unii care să efectueze o expertiză tehnică. Vom face toate demersurile necesare pentru a putea rezolva această problemă și pentru a asigura siguranța acestei săli, vitale sportului constănțean, la această oră", a declarat directorul executiv DJST Constanța, Mariana Solomon. 


Ultima reparație capitală a fost realizată în anul 2007, atunci când s-a extins suprafața de joc pentru ca HCM Constanța să poată evolua în grupele Ligii Campionilor la malul mării. 


Ce ar însemna închiderea sălii 


În acest moment, sala este omologată pentru meciuri de handbal și baschet, însă poate să găzduiască fără probleme și meciuri de volei sau competiții de lupte, arte marțiale, gimnastică sau judo. 


BC Athletic, CS Phoenix (baschet), CSU Neptun, HC Dobrogea Sud, HC Dobrogea Sud ll și CSS 1 Constanța (handbal) sunt cele șase cluburi care își desfășoară antrenamentele și meciurile oficiale în Sala Sporturilor. Ce ar însemna închiderea Sălii Sporturilor? O mare lovitură dată sporturilor de echipă. 




Comentează știrea

BIBI
28 octombrie 2017
PAROLE,PAROLE

NU, MESTERE CHELES, SCRIITOR LA GAZATA, SALA SPORTURILOR NU ARE 65 DE ANI. MAI INFORMEAZA-TE . IN '52 NICI NU ERA IN PROIECT.

y
28 octombrie 2017
Inceputul sfarsitului !

Cred ca vreun ''investitor'' a pus ochii pe terenul respectiv ! Administratia locala nu stie sa repare sa remedieze , stie sa dezafecteze ! Au facut praf iluminatul public pe Tomis si Ferdinand , au distrus semaforizarea , au distrus .....nu mai are rost , au cam distus tot orasul ! Daramati-o si pe pe asta......

Liviu Burebista
29 octombrie 2017
In Romänia trebuie totul romänizat

Cum!!!!!????? Sala sporturilor este inca in proprietatea statului? Inca nu sa privatizat? Nu a pus ochii nici-un bandit pe asemenea edificiu? Domnilor guvernanti, trebuie sa privatizati Sala Sporturilor, sa aduceti un investitor strain , care sa se inbogateasca de pe urma ei. Aduceti investitori (citeste banditi, hoti, jigodii) care i-si vor umple sacii cu bani, pe spinarea romanilor. Aduceti investitori straini sa-l angajeze pe roman cu 15 (cincisprezece) lei pe luna. Pentru asa ceva au murit tinerii in Decembrie 89?

Pagina a fost generata in 0.4358 secunde