Voleiul românesc, îndoliat. A murit antrenorul Veneriu Tătaru

291
Voleiul românesc, îndoliat. A murit antrenorul Veneriu Tătaru - volei-1603874627.jpg

Articole de la același autor

S-a stins din viaţă, la vârsta de 78 de ani, fostul mare antrenor Veneriu Tătaru, unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din voleiul românesc.

Născut pe 5 noiembrie 1941, la București, Veneriu Tătaru și-a desfășurat întreaga carieră la Clubul Sportiv Dinamo. Activitatea sa profesională a fost legată de formarea și promovarea juniorilor, rezultatele sale fiind remarcabile. Timp de aproape 30 de ani, a descoperit și șlefuit zeci de sportivi valoroși, începând cu Marian Păușescu, Dan Drăgușin, Daniel Rădulescu, Mihai Slabu, Emilian Vrâncuț, Gheorghe Zanfir, Robert Dinu, Ovidiu Bălan, Adrian Nicolae, Eduard Chermeș, Mihai Popescu.

În echipa CS Dinamo care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1981, patru jucători au fost formați și promovați de el: Păușescu, Slabu, Vrâncuț și Zanfir.

Pe final de carieră, Veneriu Tătaru a antrenat echipa de seniori, cu care a câștigat o Cupă a României.

A fost antrenor emerit.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis conducerea CS Dinamo Bucureşti.

Foto: Facebook / CS Dinamo Bucureşti 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6268 secunde