Volei pe timp de pandemie! CS Medgidia, debut în forţă în Divizia A1

Luni, 02 Noiembrie 2020, 18:01
156
Voleibalistele de la CS Medgidia au început în forţă ediţia 2020-2021 a Diviziei A1 la volei feminin. Deşi competiţia se desfăşoară într-un format nou, marcat de pandemia Covid-19, dobrogencele anunţă că sunt gata să facă faţă noilor reglementări şi să câştige cât mai multe bătălii.

Victorie importantă, scor 3-1, pentru CS Medgidia în primul meci din campionat, disputat în compania puternicei formaţii Ştiinţa Bacău, în cadrul turneului I al DA1, Grupa 3. Turneul este găzduit de Sala Sporturilor din Târgu Mureş.

Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began şi-au adjudecat primul set, scor 25-23, însă Bacăul a egalat la general, după 25-21 în setul doi. Echilibrul s-a rupt în parţialul al treilea, câştigat de Medgidia cu 25-21, pentru ca, în cel final, formaţia dobrogeană să nu mai lase nicio şansă adversarei, încheind conturile la 25-16.

Rezultate şi program de final

Iată şi celelalte rezultate înregistrate în primele două zile ale turneului de la Târgu Mureş:

Grupa 1: CS U NTT Data Cluj - CSO Voluntari 3-2, CSM Târgoviște - CS U NTT Data Cluj 3-0;

Grupa 2: CS Dinamo București - CSM Lugoj 3-0, CSM Volei Alba Blaj - CS Dinamo Bucureşti 3-1;

Grupa 3: CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - CS Știința Bacău 1-3;

Grupa 4: CSU Belor Galați - FC Argeș 3-0, CS Rapid Bucureşti - FC Argeș 3-0.

Programul ultimelor patru partide din turneul de la Târgu Mureş:

Grupa 1: CSM Târgoviște - CSO Voluntari;

Grupa 2: CSM Volei Alba Blaj - CSM Lugoj;

Grupa 3: CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - CS Medgidia;

Grupa 4: Rapid - CSU Belor Galați.

Un campionat în condiţii speciale

Nicoleta Gonţea, preşedinte al secţiei de volei din cadrul CS Medgidia, a declarat că ediţia de anul acesta a Diviziei A1 se anunţă foarte dificilă atât din perspectiva valorii adversarelor, cât şi a condiţiilor speciale de întrecere generate de pandemia Covid-19.

„Va fi o bătălie dură în campionat, vom înfrunta echipe puternice şi s-a schimbat şi modul de disputare a competiţiei, anul acesta sub formă de turnee.

Iar cel mai dificil obiectiv va fi să menţinem minimul de jucătoare în teren. Conform deciziei Federaţiei Române de Volei, cu 48 de ore înainte de turneu, toate jucătoarele vor efectua testele pentru virusul Covid-19. Se poate ajunge la pierderea meciurilor cu 0-3, dacă echipele nu pot alinia minimum şase jucătoare sănătoase.

Noi ne-am propus să participăm la fiecare meci şi să luptăm pentru victorie. Jucătoarele se protejează, respectă toate reglementările în vigoare, sperăm că totul va fi bine”, a declarat Nicoleta Gonţea. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1866 secunde