Volei / Dr. Gabriel Cherebeţiu, nominalizat pentru admiterea în Volleyball Hall of Fame

231
Volei / Dr. Gabriel Cherebeţiu, nominalizat pentru admiterea în Volleyball Hall of Fame - voleihall-1614148273.jpg

Articole de la același autor

Un român candidează pentru admiterea în International Volleyball Hall of Fame! Dr. Gabriel Cherebețiu poate fi votat pe site-ul volleyhall.org (https://www.volleyhall.org/class-of-2021-fan-vote.html) la categoria Personalități, până la 28 februarie. O persoană poate vota zilnic, o singură dată pe zi, informează Federaţia Română de Volei. 


Născut la Blaj, în 1935, doctorul Gabriel Cherebețiu a scris istorie în voleiul românesc, dar și în cel mexican. Vicecampion mondial în 1956 (Paris), medaliat cu bronz la edițiile CM din 1960 (Rio de Janeiro) și din 1962 (Moscova), acesta are în palmares și medalia de argint la Campionatul European din 1958, de la Praga. A fost, apoi, antrenorul secund al naționalei, dar și medicul formației. La ediția din 1968 a Jocurilor Olimpice, a condus naționala Mexicului, care participa în calitate de organizatoare a competiției. 
În 1978, a fost inclus ca medic sportiv în grupul de specialişti români care, la solicitarea Institutului Naţional al Sporturilor din Mexic, s-a deplasat în această ţară pentru a sprijini pregătirea sportivilor mexicani în vederea Universiadei 1979 - Mexico. 
La expirarea contractului, s-a stabilit în Mexic, unde a continuat să reprezinte cu strălucire medicina sportivă şi voleiul românesc. A condus cursuri de specializare în medicina sportivă şi a avut o contribuţie importantă la organizarea activităţii din acest domeniu. S-a implicat cu succes în pregătirea antrenorilor de volei mexicani şi a antrenat echipa naţională a Mexicului. 
Membru al Comisiei de documentare şi cercetare ştiinţifică din cadrul FIVB (1963-1971), membru, apoi preşedinte al Comisiei medicale a FIVB (1971-1988), director tehnic al FIVB (1988-1991). 
În Mexic a avut şi o bogată activitate publicistică, fiind redactor la reviste medico-sportive şi autor a numeroase lucrări de cercetare ştiinţifică şi de îndrumare metodologică. A scris, de asemenea, articole cu subiecte tehnico-metodice din volei şi o carte de tehnica voleiului „Fundamentos
tehnicos del voleibal moderno”, considerată ca manual de bază pentru antrenorii mexicani de volei din acea vreme. 


Nominalizarea pentru International Volleyball Hall of Fame reprezintă recunoașterea contribuției aduse de doctorul Gabriel Cherebețiu dezvoltării voleiului mondial. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6921 secunde