Victorie magnifică și calificare în semifinale pentru Simona Halep, la Dubai
Articole recomandate
Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, joi seara, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-2, relatează Agerpres.
Halep (28 ani), principala favorită, a obținut victoria la capătul unui meci disputat, care a durat o oră și 36 de minute. Constănțeanca a reușit să câștige, ca și în turul anterior, după ce a pierdut primul set și și-a luat astfel revanșa în fața belarusei (21 ani, 13 WTA), care se impusese în ianuarie, în sferturile turneului de la Adelaide, cu 6-4, 6-2.
Fiecare jucătoare și-a făcut serviciul în primele ghemuri, dar Sabalenka a reușit să se desprindă la 4-2, Halep a recuperat break-ul (3-4), dar apoi și-a pierdut din nou serviciul, adversara câștigând primul set cu 6-3. Belarusa a avut un plus de forță și de mobilitate în acest set, în timp ce Halep a fost mai mereu departe de minge. În actul secund, românca și-a ridicat nivelul, Sabalenka a greșit mai mult, iar acest lucru s-a văzut pe tabelă: Halep a condus cu 2-0, cu 4-1, încheind setul cu 6-2. În decisiv, Halep a făcut break la 2-1 în favoarea sa, iar apoi și-a consolidat avantajul, desprinzându-se la 4-1. Sabalenka a mai luat un ghem, dar Simona s-a impus cu 6-2.
Halep și-a asigurat un cec de 198.830 de dolari și 185 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi americanca Jennifer Brady (24 ani, 52 WTA), care a trecut joi de spaniola Garbine Muguruza cu 6-7 (5), 6-3, 6-4.
Românca a câștigat ambele partide cu Brady, în 2019, la Toronto, în turul secund, cu 4-6, 7-5, 7-6 (5), și anul acesta în primul tur la Australian Open, cu 7-6 (5), 6-1.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 06 Februarie 2020
Vineri, 14 Februarie 2020
Marţi, 11 Februarie 2020
Luni, 10 Februarie 2020
Luni, 03 Februarie 2020
Joi, 13 Februarie 2020
Miercuri, 12 Februarie 2020
Sâmbătă, 08 Februarie 2020
Marţi, 04 Februarie 2020
Sâmbătă, 01 Februarie 2020