Un moment istoric! Primul pas către înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Oină

204
Un moment istoric! Primul pas către înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Oină - unmoment-1607009173.jpg

Articole de la același autor

O întâlnire care poate marca istoria sportului nostru naţional a avut loc zilele trecute, la activitate, desfăşurată în sistem video-conferinţă, participând reprezentanţii a şapte din cele opt ţări care doresc să înfiinţeze Federaţia Internaţională de Oină, for ce are ca principal obiectiv promovarea oinei la nivel mondial.

La întâlnirea istorică, au fost prezenţi iubitori ai oinei din România, India, Anglia, Republica Moldova, Bangladesh, Nepal şi Pakistan. Din motive obiective, reprezentantul Spaniei nu a putut participa la activitate, dar a reiterat interesul pentru a fi parte la acest proiect.

Cu toţii au manifestat un interes deosebit pentru promovarea oinei în aceste ţări, iar cu această ocazie, au fost stabiliţi paşii care urmează să fie făcuţi pentru promovarea oinei în fiecare ţară.

Astfel, a fost stabilit termenul de 31 ianuarie 2021 pentru înfiinţarea în fiecare ţară a unei structuri pentru promovarea oinei, pentru început o asociaţie naţională. Deja este constituită Federaţia de Oină din India, Federaţia de Oină din Anglia este în curs de constituire, iar în celelalte ţări, vor demara curând procedurile specifice.

Pe parcursul întâlnirii, s-a constatat un interes major pentru promovarea oinei, acest lucru fiind benefic pentru dezvoltarea acestui sport.

„Este un moment istoric pentru România, şi anume, pentru prima dată, ţara noastră poate impune un sport propriu la nivel internaţional. Este un drum foarte lung, dar care poate aduce o nouă faţă acestui sport.

Mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire şi le dorim mult succes!”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Oină (FRO), constănţeanul Nicolae Dobre.

S-a lansat proiectul „Oina în România Mare” 


La iniţiativa federaţiei de specialitate, o întâlnire de suflet pentru oină a avut loc, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în sistem video-conferinţă.

Astfel, a fost lansat proiectul prin care se doreşte promovarea oinei în ţinuturile locuite de români din fosta Românie Mare.

O unire simbolică, prin oină, la care au participat: Irina Stănculescu, consulul general al României la Cernăuţi, Nicolae Dobre, preşedintele FRO, Cristian Văduva, vicepreşedintele FRO, Călin Moje, membru Birou Federal, reprezentând Maramureşul de Sud, Maria Lavriuk, Maramureşul de Nord (Ucraina), Lilia Govornean, Bucovina de Nord (Ucraina), Iulian Palahniuc, Bucovina de Sud, Vasile Onica, preşedintele Federaţiei de Oină a Republicii Moldova, şi Irina Ropot, TV Moldova 1.

Pe parcursul întâlnirii, au intervenit cu susţineri la obiect pentru sportul nostru naţional şi interpretarea în direct a unor cântece patriotice marii artişti Adriana Irimieş şi Gheorghe Turda, protagonişti ai unor momente emoţionante. 


„Am remarcat disponibilitatea tuturor de a face parte din acest proiect de suflet, care va uni, prin oină, românii de pretutindeni. Mulţumim tuturor pentru participare şi emoţionantele luări de cuvânt”, a transmis preşedintele Nicolae Dobre. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3706 secunde