Preliminariile Campionatului European de handbal 2022

Tricolorii s-au trezit prea târziu, Suedia și-a respectat statutul de favorită

Vineri, 06 Noiembrie 2020, 21:01
200
Naţionala masculină de handbal a României a fost învinsă de reprezentativa Suediei, scor 30-33 (12-20), în primul său meci din Grupa a 8-a din faza a doua a preliminariilor EURO 2022. Portarul Ionuţ Iancu a apărat senzaţional în repriza a doua, dar nu a putut evita înfrângerea tricolorilor.

Prima repriză a meciului disputat joi seară, la Partille, a fost dominată cu autoritate de scandinavi, 20-12 arătând tabela la pauză. La reluare, Suedia s-a desprins la 10 goluri, 24-14 (min. 35), avantaj suficient pentru a-şi conserva victoria, în ciuda revenirii remarcabile a tricolorilor, care s-au apropiat la trei goluri şi au avut două ocazii de a veni chiar la două „lungimi” în spatele Suediei, ratate însă.

Portarul Ionuţ Iancu, de la HC Dobrogea Sud, a apărat senzaţional în repriza a doua, reuşind parade inclusiv în situaţie de unu la unu, însă tricolorii au părăsit înfrânţi arena.

„Am așteptat cu toții acest meci oficial, e un an de zile aproape de la ultimul meci împreună. Am încercat să obținem un rezultat pozitiv. Au fost două reprize diametral opuse, în prima nu am reușit să ne impunem ritmul nici în apărare, nici în atac, în a doua am revenit în meci, în ultimele 10 minute eram la -3, păcat că nu am reușit să ne apropiem mai mult și să obținem un rezultat pozitiv. Ceea ce rețin eu este reacția de orgoliu din a doua repriză a jucătorilor.

Strategia după pauză a fost aceeași ca la început, singurul lucru care s-a schimbat a fost motivația jucătorilor, din păcate tardiv, pentru că a fost pe reacție, nu a fost în acțiune. Dacă abordam meciul cu aceeași încredere cum am făcut-o la pauză, puteam produce o surpriză în Suedia. Echipa suedeză a arătat niște slăbiciuni pe care noi, din păcate, nu am reușit să le fructificăm până la sfârșit”, a declarat, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal, selecţionerul Rareş Fortuneanu.

Pentru România, au marcat: Dumitru (6), Căbuţ, Bujor, Negru, Ghiţă (câte 4), Csepreghi, Sadoveac (câte 3), Szasz, Racoţea (câte 1).

În celălalt meci din grupă, Muntenegru a dispus la pas de Kosovo, scor 32-25.

Meciul cu Muntenegru, decisiv

Tricolorii nu au timp de odihnă, pentru că urmează duelul cu Muntenegru, programat duminică, 8 noiembrie, la Baia Mare.

„Este un meci decisiv, care o să cântărească mult în economia calificării. Trebuie să ne concentrăm, să «evacuăm» meciul cu Suedia.

Partida contra Muntenegrului va fi total opus față de cea jucată cu Suedia, pentru că au o apărare foarte agresivă, mixtă, etajată, iar noi trebuie să pregătim foarte bine faza de atac”, a mai spus selecţionerul român.

Naţionala masculină de handbal a României nu s-a mai calificat la un turneu final de Campionat European din 1996. 



Pagina a fost generata in 0.3637 secunde