Preliminariile EURO 2020

Tricolorii, gata să înfrunte "Furia Roja". Ibericii vin cu toate vedetele la București

Luni, 02 Septembrie 2019
194
Naționala de fotbal a României este gata pentru dubla cu Spania și Malta, din preliminariile Campionatului European din 2020. Tricolorii se pregătesc în vederea meciului cu ibericii și speră să obțină măcar un punct pe Arena Națională cu "Furia Roja". 
În premieră, selecționerul Cosmin Contra nu a convocat niciun jucător de la FCSB sau Dinamo, cele două echipe aflându-se într-o perioadă neagră în Liga 1. 


Partida se va juca cu casa închisă, astfel că suporterii echipei naționale vor încerca să facă o atmosferă incendiară pe Arena Națională și să îi intimideze pe spanioli. 


Arma secretă a lui Cosmin Contra ar putea fi atacantul lui Reading, George Pușcaș, cel care a făcut meciuri bune pentru echipa engleză, dar și pentru echipa națională de tineret. 


"Nu pot să zic că e cel mai important meci, dar, atunci când joci pentru calificarea la un turneu final, înseamnă că e un meci cu miză. Am foarte mulți prieteni la naționala Spaniei, am și foști elevi de la Getafe. Va fi un meci special pentru mine. Putem scoate un rezultat bun. Noi întotdeauna am jucat bine cu echipele puternice" , a declarat selecționerul Cosmin Contra. 
De partea cealaltă, spaniolii vor veni la București cu toate vedetele, printre care Sergio Ramos, Sergio Busquets, Paco Alcacer sau Jordi Alba. 


Partida România - Spania va avea loc, joi, 5 septembrie, de la ora 21.45. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3224 secunde