Baschet 3X3

Tricolorele înving vicecampioana mondială, la Mamaia

206

Articole de la același autor

Reprezentativa feminină de baschet 3X3 a României a înregistrat, ieri, la Mamaia, o performanță extraordinară, reușind să se impună în fața vicecampioanei mondiale Rusia. 


Meciul, contând pentru turneul de calificare la Campionatul European, a debutat sâmbătă, dar a fost întrerupt, din cauza ploii, la scorul de 6-5 pentru tricolore. Ieri, jocul a continuat, iar echipa noastră a câștigat cu scorul de 12-9 . 


"O victorie mare pentru vicecampioanele europene, având în vedere că au învins vicecampioana mondială din acest an, de la Manila", a transmis președintele Asociației Județene de Baschet Constanța, Andrei Talpeș. 


Patru echipe se vor califica din competiția masculină a turneului de la Constanța. Sistemul de calificare presupune disputarea competiției până în faza sferturilor de finală, urmând ca echipele învingătoare din această fază să obțină biletele pentru București. În cazul în care România va ajunge în această fază a competiției la Constanța, atunci se vor disputa și meciurile de clasament pentru aflarea locului 5, care se va califica astfel la Europe Cup. 


La feminin, primele trei echipe se califică la turneul final, iar în cazul în care România se clasează pe unul dintre primele trei locuri, atunci automat ocupanta locului patru va accede de asemenea la FIBA 3x3 Europe Cup de la București, 14-16 septembrie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4944 secunde