Trei juniori de la HC Dobrogea Sud, convocaţi la loturile naţionale

614
Trei juniori de la HC Dobrogea Sud, convocaţi la loturile naţionale - trei2-1607616448.jpg

Articole de la același autor

În timp ce seniorii de la HC Dobrogea Sud se pregătesc, la Sala Sporturilor, în vederea derby-ului etapei a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, în care vor înfrunta, pe 17 decembrie, la Sfântu Gheorghe, pe Potaissa Turda, trei dintre juniorii clubului constănţean iau parte, în aceste zile, la acţiunile loturilor naţionale.

Astfel, portarul Gabriel Preda (18 ani) a fost convocat la lotul naţional de juniori, care, în perioada 6-17 decembrie, efectuează un stagiu de pregătire la Izvorani. Acţiunea este condusă de antrenorii Daniel Anca (CSM Bucureşti) şi Enis Murtaza (HCDS II Constanţa), sub comanda cărora se regăsesc 15 jucători.

La rândul lor, alţi doi tineri handbalişti de la Dobrogea Sud, David Pavlov (16 ani; extremă dreapta) şi George Teodor Ştefan (15 ani; extremă dreapta), vor participa cu lotul naţional de cadeţi, începând de duminică, 13 decembrie, şi până pe 20 decembrie, la stagiul de pregătire de la Izvorani.

Naţionala de cadeţi este pregătită de antrenorii Gabriel Armanu (AHC Dunărea Călăraşi) şi Atila Horvath (SCM Timişoara), care vor testa în cantonament 22 de jucători.

XXX

Handbalista constănţeană Alexandra Subțirică-Iovănescu, unul dintre cei doi pivoți ai naţionalei României la Euro 2020, a împlinit vârsta de 33 de ani şi a fost sărbătorită de coechipiere pe tărâm danez.

„Nu credeam că mai pot ajunge la un turneu final, dar este o bucurie enormă. Sper să nu dezamăgesc și să dovedesc că locul meu este aici”, a declarat Alexandra Subțirică-Iovănescu.

Constănţeanca, debutantă la un turneu final, este fiica Simonei Iovănescu, una dintre cele mai bune handbaliste ale României în anii ’80, şi a regretatului fotbalist al Farului Sevastian Iovănescu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.384 secunde