Președintele COSR, Mihai Covaliu:

"Trebuie să acordăm o mare atenție calificărilor la JO"

195

Articole recomandate

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, ieri, că federațiile trebuie să acorde o mare atenție calificărilor pentru Jocurile Olimpice din 2020, care încep în acest an la mai multe discipline. 


"Încă este un an al încercărilor, dar în același timp trebuie să acordăm o mare atenție calificărilor la Jocurile Olimpice. Aceste calificări sunt extrem de dure, competiția e foarte puternică și trebuie tratată foarte serios. Ne dorim să participăm la următoarele Jocuri Olimpice ca o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Sportivii, antrenorii și ceilalți membri ai loturilor trebuie să gândească la fel și să acționeze la fel pentru a reprezenta România la cel mai înalt nivel", a spus Covaliu, citat de Agerpres. 


Acesta a menționat că la scrimă se fac ultimele ajustări în ceea ce privește lotul național și are încredere că România se va revanșa în concursul pe echipe din cadrul Campionatelor Europene care au loc, în aceste zile, la Novi Sad. 


"Este o etapă de tranziție și la scrimă. Se fac ultimele ajustări, se pregătește echipa care să atace Jocurile Olimpice. Iar Europenele reprezintă un bun prilej de a vedea unde suntem. Mă aștept la o revanșă în concursul pe echipe la Europene. De obicei, când nu s-a reușit la individual, s-au strâns și au reușit ca echipă. Puterea stă în echipă. Atunci când echipa e puternică, apar și rezultatele la individual", a precizat fostul campion olimpic la scrimă. 


Mihai Covaliu a participat, ieri, la dezbaterea "Soluții pentru o Românie sănătoasă și sportivă" din cadrul proiectului "Joacă pentru viață" al Institutului Aspen.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5747 secunde