Traian Petcu, recomandat de Colegiul "Mircea" pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare

465
2
Traian Petcu, recomandat de Colegiul

Articole de la același autor

Primăvara aceasta, în luna aprilie, va împlini 92 de ani, dintre care mai bine de 70 i-a dedicat sportului, atletismului în special. După o viață în care a împletit performanța cu apostolatul, profesorul Traian Petcu ar merita din plin să fie răsplătit cu titlul de Cetățean de Onoare al Constanței.

Am scris, de-a lungul timpului, sute de articole despre activitatea profesorului Traian Petcu, alergătorul de cursă lungă. Titluri câștigate în campionate naționale și internaționale, povești de viață, secretele longevității.

Nu cu mult timp în urmă, publicam o cronică editorială, după ce atletul veteran își lansa cea de-a doua carte, "Istorie, atletism, legendă". Prezent la eveniment, senatorul Marian Vasiliev, președintele Comisiei pentru egalitate de șanse din cadrul Senatului României, promitea că va face demersurile necesare pentru ca venerabilului profesor să i se acorde titlul de Cetățean de Onoare. Și s-a ținut de cuvânt, transmițând către Consiliul Local Constanța o scrisoare prin care solicită administrației locale să-i acorde distincția onorifică. Pe care o merită din plin, iar în rândurile următoare, vom prezenta un motiv suplimentar pentru care Traian Petcu ar trebui să intre în galeria personalităților care au făcut cinste Cetății Tomisului.

De-a lungul timpului, profesorul Petcu a donat mii de cărți și documente de mare valoare către școli, licee, muzee, diverse instituții din Constanța și din alte localități din România, care contribuie din plin la educația tinerei generații.

v v v

"Fost elev al Liceului «Mircea cel Bătrân», Traian Petcu s-a dovedit în timp unul dintre cei mai reprezentativi absolvenți ai instituției prin cariera și performanța sportivă, dar și prin modelul de conduită civică și devotament public.

Traian Petcu a fost primul atlet campion național, provenind de la Liceul «Mircea», așa cum îl consemnează Monografia liceului, scrisă de prof. Ion Faiter.

În ultimii 10 ani, Traian Petcu a fost mereu printre elevii și profesorii noștri, invi-tat de onoare la reuniuni cu caracter educativ, la rememorări și aniversări, sau la întreceri sportive. Apreciat și iubit de către profesori și elevi, a fost mereu un model de urmat și un exemplu viu de viață sportivă.

Modest și demn, entuziast și altruist, Traian Petcu se numără printre persoanele care au contribuit la dotarea bibliotecii noastre, donând un număr de 186 de volume - literatură beletristică, dar și carte școlară și pentru copii, inclusiv carte veche.

Drept urmare, în numele profesorului și elevilor colegiului, susținem cu toată îndreptățirea declararea domniei sale ca Cetățean de Onoare al Constanței", se arată în recomandarea Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", semnată de directorul instituției, prof. dr. Vasile Nicoară.

v v v

"Profesorul Traian Petcu a donat Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul «Universității Ovidius» un bogat material documentar, constând în cărți și documente de specialitate, necesare în aprofundarea de către studenți a cunoștințelor din domeniul educației fizice și sportului de performanță", a declarat prof. univ. dr. George Stănculescu, director al CSU Știința.

v v v

Printre celelalte instituții care au mai beneficiat de donațiile profesorului Traian Petcu, se numără CS Farul, Muzeul Marinei Române, Casa Corpului Didactic Constanța, Muzeul Câmpulung Muscel sau Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte. 

Comentează știrea

Locuri de munca
21 februarie 2016
Locuri de munca online part-time si full-time

Alergati dupa bani si nu stiti unde sa ii gasiti, cititi cu atentie ce va ofer eu (nu va va obosi): Un sistem verificat pentru a castiga bani! Este bine să dai maxima atentie acestei oportunitati! In timp ce altii inca mai cauta oferte care sa le aduca bani, tu poti chiar acum sa iei startul si sa incepi sa castigi bani seriosi! Metoda este deja verificata si functioneaza perfect. Pentru mai multe informatii, cauta-ma urgent la adresa mea de email: [email protected] Cerințe: -necesar calculator -conexiune internet -cunoștințe minime PC -seriozitate -perseverență -atenție la detalii Nu este necesară experiență. Oferte: Instruire gratuita sub forma unor lecții prin mail, contract legal de comision , scrisoare de recomandare Important! Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice și se poate lucra de oriunde din țară și din străinătate. Oferim și solicităm seriozitate! Acceptam si pe cei de la maraton!! O zi buna sa aveti!!

HPjVOBCYQz
9 decembrie 2016
nSTOjqULT

yLBA8O bpojfnidqzeg, [url=http://owmzibbcuryc.com/]owmzibbcuryc[/url], [link=http://wxxwrtrgcfwm.com/]wxxwrtrgcfwm[/link], http://kaglprhnhugk.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.818 secunde