Tomitanii Constanța, înfrângere usturătoare în fața celor de la Timișoara Saracens

171
Tomitanii Constanța, înfrângere usturătoare în fața celor de la Timișoara Saracens - tomitanii-1598784244.jpg

Articole de la același autor

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au avut parte de un meci dificil sâmbătă împotriva celor de la Timișoara Saracens, în barajul pentru calificarea în semifinalele Superligii.

Meciul a avut loc la Brașov, pe stadionul "Noua", iar bănățenii nu au avut milă de echipa de la malul mării. După ce la pauză tabela arăta 38-8 pentru timișoreni, formația de pe Bega s-a impus la capătul meciului cu scorul de 57-15 și s-a calificat astfel în careul de ași al Superligii.

Acolo mai așteaptă CSA Steaua și CSM Știința Baia Mare, iar acestora li se va alătura cel mai probabil Dinamo București.

Tomitanii se întorc astfel la Constanța învinși și așteaptă acum un nou sezon al Superligii, în care să reușească mai mult decât au reușit în vechea stagiune. Chiar dacă înainte de plecarea la Brașov președintele Tomitanilor, Cristian Cojocaru era optimist, iată că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și Timișoara Saracens s-a dovedit a fi o echipă mult mai bine pregătită decât formația de pe litoral.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7843 secunde