Tenis / Venus Williams o învinge pe Konta și se califică în finala turneului de la Wimbledon

144
Tenis / Venus Williams o învinge pe Konta și se califică în finala turneului de la Wimbledon - venuswilliams-1499960986.jpg

Articole recomandate

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, nr. 11 mondial, s-a calificat, la 37 de ani, în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, în urma victoriei obținute joi în două seturi, 6-4, 6-2, în fața britanicei Johanna Konta, nr. 7 mondial.

Venus Williams s-a calificat pentru a 9-a oară în finala turneului londonez, prima după 2009. Ea devine astfel cea mai vârstnică jucătoare care ajunge în finală la Wimbledon după 23 de ani.

Americanca a dominat-o pe Konta (26 ani), care a făcut un meci modest, mai ales în setul 2, cu multe greșeli, Venus impunându-se într-o oră și 13 minute, transmite Agerpres.ro.

Sâmbătă, Venus Williams va încerca să obțină al optulea titlu într-un turneu de Mare Șlem și a șasea coroană pe iarba londoneză, urmând să o întâlnească pe jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, nr. 15 mondial, care în semifinale a spulberat-o în două seturi, 6-1, 6-1, pe jucătoarea din Slovacia Magdalena Rybarikova, nr. 87 mondial.

Venus Williams și Garbine Muguruza s-au întâlnit până acum de patru ori, scorul fiind favorabil americancei cu 3-1.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3449 secunde