Tenis / Simona Halep s-a calificat în semifinale la Wimbledon

Marţi, 09 Iulie 2019, 17:22
301
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, marți, în semifinalele turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang cu 7-6 (7-4), 6-1.


Halep (27 ani), numărul șapte mondial, a reușit calificarea pentru a doua oară într-o semifinală la All England Club (prima oară în 2014), câștigând într-o oră și 26 de minute în fața chinezoaicei Zhang (30 ani, 450 WTA). 


Românca, campioană la Roland Garros în 2018, realizează astfel cel mai bun rezultate la turneele de Mare Șlem din acest an, după optimi la Australian Open și sferturi la Roland Garros. 


Halep a început rău meciul cu Zhang, fiind condusă cu 3-0, ea nereușind să își găsească ritmul în primele schimburi și să simtă mingea prea bine. Halep a reușit să ia un prim ghem, pe propriul serviciu, dar Zhang a refăcut ecartul, 4-1. Ghemul cu numărul șase a fost unul de mare însemnătate pentru primul set, Simona reușind să îl ia după ce a salvat patru mingi de break. Halep a prins mai multă încredere, iar asiaticei nu i-au mai intrat mingile ca până atunci, astfel că fostul lider mondial a făcut break, iar apoi a restabilit egalitatea, 4-4. Zhang și Halep au servit bine în continuare și jocul a ajuns în tiebreak (6-6), unde Halep a condus ostilitățile și s-a impus cu 7-4. 


Simona Halep a fost la cârma jocului încă din debutul actului secund, a condus cu 1-0 și 2-1, iar apoi a rupt echilibrul cu un prim break, Zhang a greșit tot mai mult, iar românca nu i-a lăsat nicio speranță, câștigând cu 6-1. 


Halep a egalat situația în meciurile directe cu Zhang, 2-2, după ce asiatica a învins în 2016 în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, și în același an la Beijing, cu 6-0, 6-3, în optimi. Singura victorie anterioară a Simonei s-a înregistrat în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1. 


Din punct de vedere statistic, în meciul de la Wimbledon, fiecare jucătoare a reușit un as, Halep a avut o dublă greșeală, iar Zhang două, românca a servit mai bine, având 72% puncte cu primul serviciu (față de 67% chinezoaica) și 44% cu al doilea (41%). Halep a fost superioară la mingile la fileu (86%-50%), la mingile de break transformate (50%-20%). Zhang a avut mai multe mingi direct câștigătoare (22-16), dar și mai multe erori neforțate (29-13). 


Halep, care anul trecut s-a oprit în turul al treilea la Wimbledon, și-a asigurat un cec de 588.000 de lire sterline și 780 de puncte WTA, urmând să joace în penultimul act cu ucraineanca Elina Svitolina (24 ani, 8 WTA) sau cu Karolina Muchova (Cehia, 22 ani, 68 WTA). 


Sursă: Agerpres


Pagina a fost generata in 0.4899 secunde