Sportul românesc, mari şanse de a fi condus de Eduard Novak

203
Sportul românesc, mari şanse de a fi condus de Eduard Novak - sportul-1608652234.jpg

Articole de la același autor

Sportul românesc ar putea fi condus de Eduard Novak, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism fiind propunerea UDMR pentru funcţia de ministru desemnat al Tineretului şi Sportului.



„Sunt extrem de onorat să fiu propunerea UDMR pentru Ministerul Sportului. Mă bucur că toate eforturile şi realizările mele de până acum atât ca sportiv, cât şi ca mentor sau preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism m-au condus către această propunere.


Sunt conştient de munca pe care o presupune această funcţie, de provocările pe care le implică, dar sunt convins că pot, alături de echipa potrivită, să fac lucruri grozave pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campionii noştri.


Rolul sportului în viaţa noastră, a fiecăruia, e esenţial şi nu cred că există cineva care să conteste asta. Îmi doresc să îmi aduc contribuţia la stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc, iar dezvoltarea să fie elementul cheie regăsit în toate segmentele sportive”, a transmis Eduard Novak.


În vârstă de 44 de ani, Novak a cucerit medalia de aur la Jocurile Paralimpice din 2012, de la Londra, având şi două medalii de argint, la Jocurile Paralimpice de la Beijing 2008, respectiv Londra 2012.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2984 secunde