Ministrul Elisabeta Lipă:

"Sportul românesc este într-un mare declin, avem nevoie de reformă"

343
2

Articole de la același autor

Ministrul Tineretului  și Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat, ieri, la "Dezbaterea Strategiei de Dezvoltare a Sportului în România 2016-2032", că sportul românesc este într-un mare declin și are nevoie de reformă pentru a avea din nou rezultate. 


"Sportul românesc este într-un mare declin. Nu avem decât două variante: ne ducem cu declinul mai departe sau încercăm să inversăm curba cu pași mici printr-o strategie, iar la următoarele Jocuri Olimpice să fim într-o altă poziție decât cea pe care am terminat la Rio. Pentru că potențial avem, restul depinde de noi toți. Nu mi-am propus să fiu salvatorul sportului românesc, trebuie să muncim împreună. Lumea sportului românesc este dezbinată și nu în două părți, ci în mai multe. Trebuie să ne dăm mâna, pentru că avem copii talentați. Am sprijinul Guvernului și al premierului, dar până acolo trebuie să fim foarte expliciți. Sportul românesc are nevoie de o reformă, de o strategie și e clar că trebuie să prioritizăm lucrurile pentru a crea rezultate. Împreună trebuie să hotărâm ce e mai bine pentru sportul românesc la ora actuală. Această prioritizare nu o poate hotărî doar ministrul, pentru asta avem azi dezbatere cu oameni care lucrează de o viață în sport", a declarat Elisabeta Lipă, citată de Agerpres. 


Aceasta a menționat că strategia de dezvoltare a sportului a fost începută de fostul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, și a fost îmbunătățită. 


"Acum avem o strategie la care au muncit mai mulți specialiști. Am preluat strategia la care a lucrat doamna Gabriela Szabo și am încercat să o îmbunătățim, să o aducem la zi. Mă bucură faptul că această strategie a fost prezentată de un român care e stabilit de peste 20 de ani în Anglia. Este vorba despre profesorul Adrian Stan, cel care a pus bazele unui sistem în gimnastica engleză, care, iată, a adus medalii la aceste Jocuri Olimpice", a explicat Lipă. 


Ministrul a explicat că o comisie interministerială, din care vor face parte și reprezentanți ai federa-țiilor, cluburilor și COSR, va stabili o serie de priorități pentru sportul românesc. 


"Așa cum este Codul Administrativ, vom face un Cod al Sportului, iar în acest cod se vor regăsi Legea Sportului, Strategia Sportului etc. Se va constitui o comisie a sportului care va veni cu o serie de priorități foarte clare și cu astea vom merge mai departe. Acesta este modelul englezesc. Așadar, comisia se reunește, stabilește prioritățile, după care niște oameni așază lucrurile în pagină și se va face o lege sau o Ordonanță de Urgență. Dar pro-blema e că noi nu știm acum ce să spunem acolo. Dureros e că noi nu știm ce vrem", a precizat ministrul Tineretului și Sportului.


Comentează știrea

Ion
23 septembrie 2016
Sport

Ce reforma, știm toți ca principali sponsori pentru sportivi sunt părinți, sportivi se pierd dupa ce termina scoala atunci când își cauta un job, nu mai exista acea scoatere din producție și nici un patron nu le permite să lipsească pe motiv ca au antrenament sau competiție

Napoleon
23 septembrie 2016
Comisie

Daca vrei sa ingropi o problema, formezi o comisie...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Februarie 2016
Stire din Sport : "Degeaba mă gândesc eu la medalii…"
Miercuri, 16 Martie 2016
Stire din Sport : Podium pentru canotorii de la CS Farul
Pagina a fost generata in 0.486 secunde