Spor la pedalat! Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră, în luna mai

2091
Spor la pedalat! Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră, în luna mai - spor-1618582525.jpg

Articole de la același autor

Pasionaţii sportului pe două roţi se pregătesc să urce în şa! După Turul Dobrogei, o nouă competiţie se pregăteşte să-şi câştige locul în peisajul ciclismului de pe litoral: Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră, programat în zilele de 22 şi 23 mai.

Asociaţia Clubul de Ciclism BikeRehab, în colaborare cu CELCO SA şi în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism, organizează, în aria judeţului Constanţa, Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră, concursul având o durată de două zile: 22 şi 23 mai 2021.

La etapele de Contratimp Individual + Fond şi Circuit, pot participa sportivi licenţiaţi ai Federaţiei Române de Ciclism, cu vârsta minimă de 14 ani, dar şi sportivi amatori, cu sau fără licenţă de amator emisă de Federaţia Română de Ciclism.

Vârsta minimă de participare este 14 ani la cursa de Fond + Contratimp şi 5 ani la cursa de Circuit. Persoanele sub 18 ani se pot înscrie şi participa numai cu acordul părinţilor sau al tutorilor legali.

Iar la startul cursei de copii, se poate alinia orice copil cu vârsta cuprinsă între 5 şi 13 ani.

„Sportivii vor participa pe propria răspundere. Fiecare este responsabil de starea sănătăţii, pregătirea fizică şi psihică, dar şi de aptitudinile necesare participării într-o competiţie sportivă. Participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru funcţionalitatea bicicletei şi a echipamentului utilizat.

De asemenea, se recomandă participanţilor un control medical anterior participării la competiţie”, au transmis organizatorii Turului Ciclist CELCO - Marea Neagră.

Sunt acceptate în competiţie cursierele şi bicicletele de contratimp. Bicicletele de contratimp sunt acceptate doar în proba de contratimp individual, iar ghidonul de contratimp este permis doar în proba de contratimp individual. Nu sunt permise bicicletele tip MTB.

Sesiunea de înscrieri este în plină desfăşurare, online, pe pagina bikerehab.ro, şi se va încheia în data de 10 mai, în limita locurilor disponibile.

Participanţii se vor putea înscrie la una sau mai multe din următoarele etape: Etapa de Fond, aproximativ 90 km; Etapa de Circuit, 1 h, 30 min+3 ture, cu trei sprinturi intermediare la 30 min; Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră (toate cele trei etape) - Etapa de Contratimp Individual 5 km + Etapa de Fond + Etapa Circuit. La Etapa de Contratimp, pot participa doar sportivii înscrişi la toate trei probele.

Sportivii care nu participă la toate cele trei etape nu vor fi incluşi în clasamentul general al Turului Ciclist CELCO - Marea Neagră, ci doar în clasamentul de etapă.

Iată şi amănunte despre Cursa Copiilor (circuit) - ture 1 km; 5-6 ani mixt - 1 tură; 7-8 ani mixt - 2 ture; 9-10 ani mixt - 2 ture; 11-12 ani mixt - 3 ture; 13-14 ani mixt - 3 ture.

Numărul de locuri disponibile: Etapa de Contratimp Individual + Fond - 150 locuri; Etapa de Circuit - 150 locuri; Cursa copiilor - 100 locuri.

Tarife: Etapa Fond, taxa 80 lei; Etapa Circuit, taxa 80 lei; Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră (toate cele trei etape, Contratimp, Fond, Circuit), taxa 100 lei; Cursa Copiilor (circuit), gratuit. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5503 secunde