Soare şi pe „strada” BC Athletic! Primul meci câştigat în Cupa României

228
Soare şi pe „strada” BC Athletic! Primul meci câştigat în Cupa României - soare2-1605456591.jpg

Articole de la același autor

A răsărit soarele şi pe „strada” echipei masculine de baschet BC Athletic. După trei înfrângeri - 68-101 cu SCM Craiova, 60-101 cu CSM CSU Oradea şi 76-97 cu CSA Steaua Bucureşti -, echipa constănţeană a bifat primul (şi ultimul) succes în turneul preliminar al Cupei României.

Învinşi în primele trei meciuri din turneul de la Oradea, dar în creştere de formă de la joc la joc, baschetbaliştii de la BC Athletic Constanţa au reuşit în cele din urmă să spargă gheaţa şi să îşi treacă în cont o victorie de orgoliu pe parchetul Sălii „Antonio Alexe”, în partida cu CSM VSKC Miercurea Ciuc.

Echipa antrenată de Alexandru Olteanu, Bogdan Ivanovici și Vladimir Mihai a controlat autoritar primele două sferturi, astfel că, la pauza principală, tabela indica 46-29 pentru Constanţa. Ultimele două parţiale au fost mai echilibrate, însă victoria nu le mai putea scăpa „Gladiatorilor din Tomis”, scorul final fiind 85-76.

„Sunt foarte fericit pentru joc și pentru atitudinea băieților, care au luptat 40 de minute. Muncim împreună, creștem împreună! Sperăm să reintrăm din nou sănătoși pe parchet și să ne bucurăm împreună de baschetul care a lipsit atâtea luni în România”, a declarat, după meci, antrenorul principal Alexandru Olteanu.

Într-o altă partidă din Grupa B, CSM CSU Oradea a trecut la mare luptă, scor 86-83, de CSA Steaua Bucureşti.

Clasament final: 1. SCM U Craiova (8 puncte), 2. CSM CSU Oradea (7 p), 3. CSA Steaua (6 p), 4. BC Athletic Constanţa (5 p), 5. CSM VSKC Miercurea Ciuc (4 p).

Opt echipe la turneul final

Iată şi rezultatele înregistrate în partidele din celelalte grupe:

Grupa A: U-Banca Transilvania Cluj-Napoca - CS Dinamo Ştiinţa Bucureşti 83-81, FC Argeş Piteşti - CS Municipal Galaţi 92-87.

Clasament final: 1. U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (6 p), 2. FC Argeş Piteşti (5 p), 3. CS Dinamo Ştiinţa (4 p), 4. CS Municipal Galaţi (3 p).

Grupa C: CSO Voluntari - CS Municipal Târgu Jiu 109-67, CSU Sibiu - CS SCM Timişoara 85-68.

Clasament final: 1. CSU Sibiu (5 p), 2. CSO Voluntari (5 p), 3. SCM Timişoara (5 p), 4. CS Municipal Târgu Jiu (3 p).

Echipele U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, FC Argeş Piteşti, SCM U Craiova, CSM CSU Oradea, CSA Steaua Bucureşti, CSU Sibiu, CSO Voluntari şi SCM Timişoara s-au calificat la turneul Final 8 al Cupei României.



„Acvilele”, învinse de Italia


Naţionala feminină de baschet a României a fost învinsă de reprezentativa Italiei, scor 68-90, în „bula” securizată de la Riga (Letonia), în Grupa D a preliminariilor Campionatului European - EuroBasket 2021.

Cele mai bune jucătoare ale echipei antrenate de turcul Ayhan Avci au fost Gabriela Mărginean (17 puncte), Ioana Ghizilă (16 p) şi Elisabeth Pavel (15 p).

În celălalt meci al grupei, Cehia s-a impus în faţa Danemarcei, scor 84-64. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3903 secunde