Simona Halep iese din Top 10 WTA după șapte ani și jumătate

247
Simona Halep iese din Top 10 WTA după șapte ani și jumătate - halepiese-1628014891.jpg

Articole de la același autor

Simona Halep va ieși săptămâna viitoare din Top 10 WTA, unde era de mai bine de șapte ani și jumătate, din februarie 2014.

Căderea abruptă este cauzată de perioada de inactivitate a Simonei Halep, provocată de accidentarea la gamba stângă suferită la Roma, pe 12 mai, în partida cu Angelique Kerber.

Prezentă la Cluj, pentru Winners Open, singurul turneu de categorie WTA din România, care este difuzat în această săptămână la Digi Sport 1, Simona Halep a anunțat că își propune să revină cât de curând posibil în Top 10, iar ultimele două luni și jumătate de inactivitate au fost greu de gestionat.

„Ies din Top 10 după mulți ani, va fi un obiectiv să reintru. N-o să fie ușor, mă aștept la niște înfrângeri dureroase. A fost o accidentare dificilă, n-am avut până acum ruptură de mușchi. Am dorința de a reveni la nivel înalt. Voi reveni la turneul de la Montreal, vreau să fiu aptă să joc toate cele trei turnee pe hard și să câștig și meciuri dacă se poate”, a transmis Simona Halep.

Simona Halep va ajunge pe locul 13 în clasamentul mondial, urmând a fi depășită de Barbora Krejcikova, Belinda Bencic și Petra Kvitova.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4764 secunde