Sezon excelent pentru BC Athletic. "Vom continua să creștem jucători"

432
Sezon excelent pentru BC Athletic.

Articole de la același autor

Aflat la al doilea an în competițiile de seniori, BC Athletic Constanța a fost una din surprizele plăcute ale Ligii l de baschet masculin. Cu un parcurs de admirat, jucătorii antrenați de Alexandru Olteanu, Bogdan Ivanovici și Vasile Pașca au terminat sezonul 2017/2018 în primele trei echipe ale campionatului. 


Clasată pe primul loc după faza de calificare, cu un bilanț de opt victorii și două înfrângeri, BC Athletic intra în primele opt echipe ale Ligii l și lupta pentru un loc în primele patru, pentru accederea la turneul final. Cu principalul obiectiv atins (faza semifinală), "Gladiatorii din Tomis" s-au autodepășit și s-au calificat la turneul final, disputat la Brăila. 


Plecată din postura de outsider, BC Athletic și-a vândut scump pielea în fiecare dintre cele trei partide. După înfrângerile cu CS Cuza Sport Brăila (77-101) și CSU Știința București (63-72) și victoria cu CN "Aurel Vlaicu" București (82-67), BC Athletic avea să ocupe locul trei, cu un lot format din 13 jucători născuți în Constanța din totalul de 18, și cu cea mai redusă medie de vârstă din turneu. 


"Per total, am avut un sezon foarte bun. Ce ne-a interesat foarte mult în acest sezon a fost să dăm șanse celor tineri să joace, să progreseze, și să aducem lumea la sală. Cred că ambele obiective au fost îndeplinite cu succes. Vor urma întâlniri, zilele următoare, cu autoritățile locale și vom vedea ce ne putem propune pentru sezonul următor. Indiferent în ce grupă începem, sper să facem o figură frumoasă în Liga Națională", a declarat antrenorul principal Alexandru Olteanu. 


BC Athletic s-a calificat în Liga Națională și, conform regulamentului acceptat de către federație, va fi repartizată în Grupa B. De asemenea, în acest sezon, vor fi angrenați și în Liga Națională de baschet 3x3, acolo unde, privind clasamentul întocmit pe luna mai, BC Athletic se situează pe locul secund național. 


"Nu ne temem de eventuale accidentări, fiindcă acestea sunt inerente și se pot întâmpla și la antrenamente. Suntem pe loc secund în Liga Națională de baschet 3x3 și vrem să facem și acolo o figură frumoasă. Este o disciplină olimpică și avem nevoie de o echipă națională competitivă", a declarat team-managerul Andrei Talpeș. 


Proiectul "Made in Constanța" continuă la malul mării, atât în baschet, cât și în campaniile sociale și de promovare a sportului la panou, în instituții de învățământ, în centre speciale, dar și în cadrul evenimentelor sportive. Constanța joacă baschet, Constanța respiră baschet! 


"Noi vom desfășura campaniile sociale și proiectul rezervat sectorului juvenil. Avem în vizor o serie de jucători tineri din Constanța. De asemenea, punem mare accent și pe sportul de masă. Vrem să dăm copiilor oportunitatea de a se bucura de jocul de baschet. Vom continua să creștem jucători, deoarece cred că aceasta este menirea noastră: formăm jucători pentru performanță", a completat Andrei Talpeș. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4683 secunde