Ședință importantă la CS Cleopatra. "Vom căuta soluții benefice pentru noi"

268
Ședință importantă la CS Cleopatra.

Articole de la același autor

La sediul CS Cleopatra Mamaia s-a desfășurat sâmbătă o ședință importantă la care au participat președintele Vasile Chirondojan, vicepreședinții Nicolae Buruiac și Nicolae Moraru, președintele onorific Eugen Cojocaru, directorul regional de dezvoltare FRR pentru Dobrogea – Constantin Gheară, antrenorii Victor Bezușcu, Virgil Năstase, Marian Nache și Onal Agiacai.

Una dintre problemele discutate a fost demolarea Stadionului "Constructorul-Cleopatra" din complexul "Badea Cârțan" pentru construcția noii Săli Polivalente.

Se analizează mai multe propuneri pentru găsirea unui teren de antrenamente și jocuri oficiale, o posibilă variantă, dacă va exista o înțelegere, fiind Stadionul "Mihai Naca" de pe strada Primăverii.

Pe de altă parte, Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca" din Constanța continuă selecțiile pentru clasa vocațională cu profil rugby din cadrul Centrului Național de Excelență în Rugby.

Selecția vizează copiii născuți în anii 2005 sau 2006, care fac pasul spre liceu începând cu anul școlar 2020-2021 și sunt dornici de performanță.

În cadrul Liceului Tehnologic "Gheorghe Duca" din Constanța, (director prof. Elena Gogu) elevii vor avea toate condițiile, vor servi masa la cantină și vor locui la internat, iar de pregătirea sportivă a acestora se vor ocupa antrenori cu experiență. Mai multe detalii se pot obține la numărul de telefon 0725.598648 – profesor/antrenor Victor Bezușcu.

În plus, au fost felicitați componenții echipei Cleopatra Mamaia U19, care încheie un ciclu important, câțiva având oferte de la formații din SuperLigă. Totodată, s-a anunțat că există o finanțare de 700.000 de lei pentru echipa de juniori, renunțându-se la proiectul unei formații în Divizia Națională de Seniori.

XXX

Demolarea stadionului "Constructorul Cleopatra" îl întristează pe președintele clubului, Vasile Chirondojan.

Cu inima frântă după pasiunea și dragostea pe care a pus-o de-a lungul timpului în baza sportivă din complexul "Badea Cârțan", Vasile Chirondojan a declarat într-un interviu acordat cotidianului "Cuget Liber" că încearcă disperat să găsească soluții pentru ca formațiunea sportivă să își continue activitatea.

"Nu este normal ce se întâmplă. Am încercat să ajungem la un numitor comun cu primarul Decebal Făgădău, dar nici nu ne-a băgat în seamă. Și-au bătut joc de noi și nu cred că meritam acest lucru. Ce mai putem face? Îmi iau toate lucrurile de aici și plec, după atâția ani în care am făcut ceva pentru rugby-ul constănțean și românesc. Se puteau găsi foarte multe soluții, însă au preferat să ne demoleze. Nu îi interesează deloc sportul. Sala Polivalentă putea fi făcută în altă parte. Sper să ne dea voie să jucăm la Farul, pe "Mihail Naca". Ar fi una dintre soluțiile la care m-am gândit. Nu este posibil să demolezi o bază sportivă ca să faci o sală. Nu se poate așa ceva!", a declarat Vasile Chirondojan.

Chiar dacă este pus în fața faptului împlinit, Vasile Chirondojan continuă să lupte pentru sportul cu balonul oval din Constanța.

Acesta are de gând să înființeze o nouă echipă pe care să o înscrie în DNS și să se bată la promovare, astfel încânt în doi ani să lupte cot la cot cu forțele rugby-ului românesc din Superliga.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7585 secunde