Scrimă / Doliu în sportul constănţean. Au murit Mihai Echimenco şi Romeo Ene

Duminică, 29 August 2021, 13:22
178
Scrima constanțeană este în doliu, după ce doi dintre oamenii care au contribuit la dezvoltarea școlii de scrimă românești s-au stins din viaţă, informează Federaţia Română de Scrimă.

Mihai Echimenco, născut în 11 aprilie 1943, om de-al locului, a fost formator al unei generaţii de aur a scrimei româneşti. El a fost cunoscut sub numele de „tovantre” și a fost fondatorul primei Asociații Județene de Scrimă din România.

Mihai Echimenco a fost antrenorul floretistelor de aur Elena Pricop-Buhaiev, Marcela Moldovan, Viorica Draga. Elena Pricop-Buhaiev este medaliată cu bronz cu echipa la Campionatele Mondiale din 1975, iar Viorica Draga și Marcela Moldovan au luat bronz pe echipe la Mondialele din 1978. Toate legitimate la CS Farul Constanța.

Romeo Ene, născut pe 5 ianuarie 1961, a început scrima cu antrenorul Gheorghe Horia. A obținut numeroase medalii la Campionatele Naționale de spadă, individual și cu echipa, a fost vicecampion național de juniori în 1978.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Scrimă 

Pagina a fost generata in 0.2097 secunde