Sâmbătă, start al Cupei Mării Negre la ciclism
Articole de la același autor
HC Dobrogea Sud, eliminată din European League după un meci dramatic!
30 Septembrie 2020
Rugby / Când începe Turneul celor Şase Naţiuni, ediţia din 2021
30 Septembrie 2020
Atleţii veterani, pe podium la Campionatul Naţional
30 Septembrie 2020
Horia Tecău, pe lista capilor de serie în turneul de la Roland Garros
30 Septembrie 2020
Sâmbătă, 24 octombrie, în cartierul Faleză Nord din Constanţa, se va desfăşura prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism, competiţie rezervată copiilor.
„Îi invităm pe micii ciclişti, în perioada 24 octombrie - 7 noiembrie 2020, să participe la cele trei etape ale concursului. Noi am pregătit surprize pentru toţi participanţii şi pentru câştigători”, au transmis reprezentanţii Clubului Județean de Ciclism Bilal Constanța, organizatori, alături de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, ai evenimentului.
Concursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani şi se desfăşoară în trei etape. Premierea se face la sfârşitul fiecărei etape, iar la final, sunt premiaţi cei care au obţinut cele mai bune punctaje în decursul celor trei etape.
Etapa a doua se va disputa, sâmbătă, 31 octombrie, tot în Faleză Nord, iar etapa a treia este programată, sâmbătă, 7 noiembrie la Techirghiol.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Octombrie 2020