Rugby / Amicalul România - Scoţia, anulat! Cazuri de Covid-19 în lotul „cimpoierilor”

351
Rugby / Amicalul România - Scoţia, anulat! Cazuri de Covid-19 în lotul „cimpoierilor” - r-1625216888.jpg

Articole de la același autor

Programat pentru data de 10 iulie, la București, meciul test World Rugby dintre naționalele României și Scoției nu va mai avea loc, din cauza situației sanitare existente în rândul echipei scoțiene, informează Federaţia Română de Rugby.

Într-o informare oficială din partea Federației Scoțiene de Rugby, s-a comunicat faptul că, în ultima săptămână, „cimpoierii” au avut numeroase cazuri de jucători testați pozitiv la Covid-19 în rândul echipei naționale și că aceasta va intra în izolare 10 zile.

Meciul cu Scoția ar fi fost a doua partidă test World Rugby a lunii iulie pentru „stejari”.

„Ne pare rău de această situație, ne-am dorit enorm de mult să jucăm acest meci, era foarte important pentru echipă să întâlnească încă un adversar puternic după Argentina, însă sănătatea și siguranța jucătorilor este pe primul loc. Suntem alături de ei, le dorim multă sănătate, revenire cât mai rapidă și de asemenea, să reușim cât mai repede să jucăm acest meci”, a declarat președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache.

Ultimul meci test în care România și Scoția s-au întâlnit a fost în 2006, pe „Murrayfield”, când „stejarii” au pierdut cu scorul de 6-48.

Foto: theguardian.com / Eric Mccowat / Alamy Live News / Alamy Live News 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5925 secunde