România va juca şi în 2022 în calificările pentru Turneul Final al Billie Jean King Cup

Joi, 23 Septembrie 2021, 17:16
153
Federaţia Internaţională de Tenis a decis ca naţionala feminină a României să revină în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup, noul nume sub care se desfăşoară Fed Cup, şi să joace în calificările pentru turneul final, după câteva schimbări făcute în programul următoarei perioade.

Astfel, Ungaria, care trebuia să găzduiască Turneul Final Billie Jean King Cup la Budapesta, în luna noiembrie 2021, turneu care a fost amânat de două ori, a refuzat să facă acest lucru, iar Cehia a preluat organizarea acestei competiţii la Praga.

În aceste condiţii, Ungaria, care era calificată la turneul final ca ţară gazdă, a părăsit competiţia, locul ei fiind luat de Canada. Canada trebuia să joace în anul 2022 în calificările Billie Jean King Cup, iar acel loc a devenit vacant. Pentru că era o situaţia fără precedent, în urma recomandării Comitetului Billie Jean King Cup, Consiliul ITF a stabilit că România va înlocui Canada, România fiind cea mai bine clasată naţională din cele care au pierdut în play-off-ul 2021, informează Federaţia Română de Tenis.

În aprilie, în play-off-ul Grupei Mondiale, la Cluj-Napoca, România, având-o în premieră căpitan pe Monica Niculescu, era învinsă, scor 1-3, de Italia. În februarie, România pierduse cu Rusia, scor 2-3, tot la Cluj-Napoca, în calificările pentru turneul final 2021.

Turneul final al ediţiei 2021 a Billie Jean King Cup va avea loc la Praga, în perioada 1-6 noiembrie.

XXX

La sediul Federaţiei Internaţionale de Tenis de la Londra, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de baraj din Grupa Mondială I a Cupei Davis.

România, care nu a fost cap de serie la această tragere la sorţi, va juca acasă, cu Peru, meciul urmând a avea loc în 26-27 sau 27-28 noiembrie 2021. Echipa care va câştiga această întâlnire va juca, anul viitor, în calificările Cupei Davis.

XXX

Tenismenul constănţean Ştefan Paloşi (21 ani) a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului challenger Trofeul Ţiriac-Trophy de la Bucureşti, competiţie în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 44.820 de euro.

În runda inaugurală, constănţeanul a fost învins, în două seturi, scor 6-7 (5), 1-6, de Nicholas David Ionel (România; 18 ani, 474 ATP).

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis / creativefortitude.com

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.6007 secunde