Cupa Davis

România conduce cu 2-0 Israelul, după ziua întâi

133
1
România conduce cu 2-0 Israelul, după ziua întâi - cupadavis-1425666129.jpg

Articole de la același autor

Vineri, la Sibiu, au avut loc primele două meciuri dintre România și Israel, din Cupa Davis, contând pentru Turul I, Grupa I din zona Euro-Africană.

În prima partidă a zilei, Adrian Ungur l-a învins pe Bar Tzuf Botzer, scor 7-5, 6-3, 6-0.

"Contează foarte mult să începi cu 1-0. Toată lumea se aștepta ca eu să câștig meciul acesta. Am jucat cu o presiune destul de mare și de aceea mă bucur foarte mult că am reușit să aduc un punct României. Nu îl cunoșteam foarte bine. Mă așteptam să fie un meci greu, dificil, pe care trebuia să îl câștig. Începutul meu a fost puțin ezitant, el a avut un început bun, servea foarte bine în primul serviciu. A fost un moment la 2-2 sau 3-3, când a avut 0-40 pe serviciul meu, am reușit să îmi mențin serviciul și până la urmă știam că o să fac break", a declarat Ungur, citat de Agerpres.

În al doilea meci al zilei, Marius Copil l-a învins pe Dudi Sela, scor 6-7, 7-6, 6-4, 6-2.

După prima zi, România conduce cu 2-0. Sâmbătă, de la ora 15.00, va avea loc meciul de dublu, Florin Mergea/ Horia Tecău vs. Jonathan Erlich / Edan Leshem. Duminică, de la ora 13.00, Adrian Ungur va juca cu Dudi Sela, urmând ca Marius Copil să-l întâlnească pe Bar Tzof Botzer. Ultimul meci se va juca în funcție de scorul stabilit înaintea începerii lui. Meciurile vor putea fi urmărite pe TVR 2 și TVR HD. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5673 secunde