Robert Glinţă a stabilit un nou record naţional în proba de 200 m spate
Articole recomandate
Înotătorul român Robert Glinţă a stabilit, luni, un nou record naţional în proba de 200 m spate, la Budapesta, în cadrul International Swimming League (ISL), potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon modern, potrivit Agerpres.
Glinţă a fost cronometrat cu timpul de 1 min 51 sec 87/100 în bazin scurt (de 25 de metri), îmbunătăţind vechea performanţă, 1 min 51 sec 92/100, care îi aparţinea din 2016, de la Campionatele Mondiale desfăşurate la Windsor (Canada).
Robert Glinţă, sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a stabilit al treilea său record naţional la Budapesta în decurs de o săptămână, după cele de la 50 m spate şi 100 m spate.
Glinţă s-a clasat pe locul 5 la 200 m spate, primele două poziţii fiind ocupate de ruşii Evgheni Rîlov (1:48.62) şi Kliment Kolesnikov (1:49.26), în timp ce japonezul, Ryosuke Irie a fost al treilea (1:49.40).
Românul s-a clasat pe 5 şi la 50 m spate (23 sec 48/100), câştigători fiind japonezul Takeshi Kawamoto (23 sec 10/100) şi americano-irlandezul Shane Ryan (23 sec 10/100), în timp ce Ryosuke Irie s-a clasat pe locul al treilea (23 sec 30/100).
Glinţă a ocupat locul 6 cu ştafeta de 4x100 m mixt a echipei Iron, înotând în primul schimb (50 sec 72/100).
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020