Regina ierbii! Simona Halep - campioana turneului de la Wimbledon

409

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, în două seturi, scor 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams. Constănțeanca aduce României primul titlu la simplu la Wimbledon, după două finale pierdute de Ilie Năstase, în 1972 și 1976.

Cel mai important rezultat din istoria tenisului românesc l-a reușit constănțeanca noastră dragă: Simona Halep a spulberat-o pur și simplu pe Serena Williams în finala de la Wimbledon, la capătul unui meci perfect.

În (poate) cea mai scurtă finală din istoria elitistului turneu londonez, Simona a jucat impecabil, nelăsându-i absolut nicio șansă unei adversare greoaie și nervoasE. Românca și-a dominat fizic și mental partenera de întrecere, a fost - cum se spune - peste tot, iar Serena a comis, pe acest fundal, zeci de erori neforțate. Astfel, scorul final, 6-2, 6-2, după mai puțin de o oră de joc, este cât se poate de firesc.

"A fost cel mai bun meci din cariera mea. Mi-am schimbat puțin jocul ca să câștig mai multe meciuri pe iarbă și în acest an am simțit mai mult că pot reuși mai multe cu mingea și sunt nerăbdătoare să mă întorc anul viitor", a spus Simona Halep.

"E ceva foarte special și nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele încă de când aveam zece ani. Această zi a venit", a adăugat campioana.

Simona Halep (27 ani, nr. 7 WTA) și-a adjudecat al doilea său titlu de Grand Slam din palmares, pierzând în drumul către trofeu numai un singur set, în fața Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea.

Grație acestui triumf, constănțeanca a primit un cec în valoare de 2.350.000 lire sterline și 2.000 de puncte WTA.

L-a răzbunat pe Ilie Năstase!

Horia Tecău, câștigător al probei de dublu la Wimbledon alături de Jean-Julien Rojer în 2015, i-a transmis Simonei Halep să se bucure de momentele acestea.

"Felicitări, Simo, meriți cu adevărat trofeul! Bucură-te de aceste momente", a scris Horia Tecău în mesajul postat pe contul personal de Facebook.

La rândul său, cel mai cunoscut fotbalist român din toate timpurile, Gheorghe Hagi, a ținut să o felicite pe campioana de la Wimbledon. "Cuvintele sunt prea mici. Felicitări, Simona Halep și mulțumim pentru că duci România în elita sportului mondial!", a scris Hagi pe Facebook.

Fericire maximă și pe chipul lui Ilie Năstase, care s-a simțit răzbunat pentru cele două finale pierdute acolo, în 1972, cu americanul Stan Smith, și 1976, cu suedezul Bjorn Borg.

"Îmi pare foarte bine că Simona a câștigat, m-a răzbunat, după cele două finale pe care le-am pierdut la Wimbledon. Dar atunci pentru mine așa a fost să fie. Nu mai are rost să mă gândesc la finalele alea. Bucuria mare este că Simona a reușit să se impună în fața Serenei și să câștige al doilea său Grand Slam din carieră", a spus Năstase, citat de Agerpres.

Învingătoare la prima sa finală

Simona Halep este a 12-a jucătoare care câștigă turneul de la Wimbledon la prima sa finală, notează agenția EFE. Până acum, Halep reușise o singură semifinală la Wimbledon, în 2014, când a fost eliminată de canadianca Eugenie Bouchard. Anul trecut, românca s-a oprit în turul a 3-lea la All England Club.

Halep a jucat, sâmbătă, a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros (una câștigată, în 2018) și una la Australian Open.

În plus, Simona Halep și Serena Williams s-au calificat în finală la Wimbledon fără să câștige niciun turneu în acest an. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0883 secunde