Rednic va fi noul antrenor al CFR-ului

120
Rednic va fi noul antrenor al CFR-ului - rednic-1370276740.jpg

Articole recomandate

Mircea Rednic va fi noul antrenor al lui CFR. După o întrevedere care a durat mai multe ore, cel poreclit "Puriul" a bătut palma cu Arpad Paszkany, potrivit Prosport.ro.
Obiectivul pentru noul sezon - în care clujenii nu vor participa în cupele europene - este obținerea titlului de campioană. Cel mai probabil, mâine se vor parafa și actele, Rednic urmând să semneze un contract valabil pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire, în măsura în care ardelenii vor obține performanțele propuse.
Pe lista lui Paszkany s-au mai aflat Ladislau Bölöni (care a declinat oferta), dar și italianul Pasquale Marino (50 de ani) și portughezul Pedro Emanuel (39 de ani).
CFR Cluj caută de zor antrenor pentru sezonul viitor. Iuliu Mureșan a venit cu mai multe variante de antrenori străini, însă Paszkany insistă să fie adus un român, favoriții săi fiind Ioan Andone și Mircea Rednic.
Rednic, care e liber de contract în acest moment, a și sosit în această după amiază la Cluj pentru a discuta despre un posibil angajament.
"Puriul" este ultimul antrenor care a adus titlul pentru Dinamo în 2007, având în palmares și un campionat cu Rapid în 2003. El a mai pregătit pe Al Nasr, Craiova, FC Vaslui, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra, Petrolul și Standard.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5993 secunde