Reacții după Sepsi - FC Viitorul. "Un gest criminal!"

249
Reacții după Sepsi - FC Viitorul.

Articole de la același autor

Oficialii FC Viitorul au reacționat în urma intrării criminale a fundașului ivorian Ousmane Viera asupra lui Ianis Hagi, în partida de vineri, din deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, încheiată la egalitate, scor 0-0, în etapa a XXV-a a Ligii l la fotbal. Ajuns la 31 de ani, Viera a intrat cu ambele picioare ridicate pe genunchiul internaționalului român. 


Conducerea clubului constănțean a transmis două comunicate, cu următoarele precizări: "Este criminal gestul unui jucător cu experiență precum Ousmane Viera care, cu vădită intenție, a încercat să-i rupă piciorul unui tânăr fotbalist. Constatăm că jucătorul Ousmane Viera nu numai că nu și-a recunoscut agresiunea, dar, prin declarațiile sale de la finalul partidei, credem că a intrat pe teren cu acest gând de a-l accidenta grav pe cel mai valoros jucător al nostru. O astfel de agresiune fizică, blamată public imediat de toată lumea fotbalului, nu a fost văzută și sancționată de cei patru arbitri care au oficiat partida! Nu numai că Viera nu a fost sancționat cu cartonaș roșu, dar din acel moment, evoluția tânărului nostru atacant a fost marcată de agresiunea fizică suferită și, în plus, întreaga noastră echipă a avut o altă evoluție. Decizia arbitrului a schimbat echilibrul partidei, pentru că formația gazdă a început să își creeze ocazii doar după acel moment al jocului. În urma faultului grosolan, Ianis Hagi încă se resimte, are dureri și nu poate evolua cel puțin pentru următorul nostru meci din Cupa României". 


Chiar dacă s-a vehiculat în presa centrală faptul că FC Viitorul va merge la comisii pentru a cere suspendarea "agresorului" Ousmane Viera și a arbitrului Marcel Bârsan, zvonurile au fost demontate de constănțeni: "Nu am avut și nu avem nicio intenție în acest sens și nu vom depune niciun memoriu împotriva jucătorului Ousmane Viera sau a arbitrului Marcel Bârsan". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3981 secunde