Pugilista Lăcrămioara Perijoc, în semifinalele turneului de la Sofia

174
Pugilista Lăcrămioara Perijoc, în semifinalele turneului de la Sofia - pugilista-1614357132.jpg

Articole de la același autor

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc (antrenori Adrian și Mihaela Lăcătuș) s-a calificat în semifinalele turneului internaţional de box Memorialul Strandja de la Sofia (Bulgaria), categoria 52 kg, după ce a învins-o la puncte (5-2) pe Joyti Joyti, din India, asigurându-şi astfel medalia de bronz.

Campioană europeană în 2019 la categoria 54 kg, Lăcrămioara Perijoc trecuse în optimi, tot la puncte (4-0), de Gabriela Dimitrova, reprezentantă a ţării gazdă. În penultimul act, ea va lupta în ring cu Anghelina Lukas (Kazahstan), învingătoare (5-0) în faţa unei pugiliste din Uzbekistan, Tursunoi Rahimova, în alt sfert de finală.

„După ce a demonstrat că are ambiția necesară pentru a coborî la categoria olimpică - 51 de kilograme (și puterea de muncă pe măsură), Lăcrămioara Perijoc demonstrează din nou că este una dintre cele mai valoroase pugiliste ale momentului. Succes, Lăcrămioara!”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Box.

România a mai avut două reprezentante la competiţia din Bulgaria, Claudia Nechita (57 kg) şi Cristina Cosma (60 kg), ambele învinse în primul tur.

La cel mai vechi turneu european de box, ajuns la ediţia a 72-a, s-au înscris 220 de sportivi din 30 de ţări de pe mai multe continente. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.967 secunde