Prof. Andrei Szemerjai avertizează: "Mulți copii vor renunța la sport!"

Luni, 27 Iulie 2020, 21:26
268
Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanța suferă în continuare din cauza pandemiei de coronavirus. Chiar dacă unii dintre aceștia, mai exact cei care practică sporturi în aer liber, se pot antrena, ceilalți, care au nevoie de sală și care practică sporturi de contact, nu au voie să se pregătească.

Directorul Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța, prof. Andrei Szemerjai, vorbește cu părere de rău despre această situație care afectează întreg sportul constănțean, românesc, dar și pe cel de pe mapamond.

"Cu excepția sporturilor de contact, cum ar fi dansul, luptele, judo, rugby, restul sportivilor și-au reluat pregătirea și antrenamentele. Nu poți să faci lupte cu distanțare de doi metri. Ei se antrenează, dar fac pregătire fizică generală. Unii dintre ei nu se antrenează deloc, pentru că nu sunt din Constanța și nu avem unde să îi cazăm. Acești sportivi au cel mai mult de suferit, pentru că lipsa de pregătire se simte. Unii vor renunța la sport, pentru că, dacă stai 4-5 luni fără să faci nimic, te înveți așa. Alții s-au angajat pe litoral. Pun șezlonguri pe plajă, curăță mese și așa mai departe. Trebuie să facă și ei un ban.

Tot ce se întâmplă este în detrimentul sportului și al activității competiționale. A avut loc în week-end o competiție de atletism la București. A lăsat mult de dorit. Atleții alergau la proba de 100 de metri cu un culoar liber între ei. Nu am mai văzut așa ceva", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul LPS, Andrei Szemerjai.

O situație bizară

Profesorul Szemerjai nu înțelege de ce sportivii care practică tenisul de masă nu sunt lăsați să se antreneze. Distanța între cei doi combatanți este de aproximativ patru metri, astfel că răspândirea virusului nu ar fi posibilă.

"Pe cine să tragem la răspundere pentru această situație? Am fost la Adunarea Generală a Federației Române de Tenis de Masă, care a avut loc pe stadionul de la Izvorani. Am stat la patru metri unul de celălalt. Orice hotărâre se ia cu avizul Ministerului Sănătății. Federațiile dau din coate, se zbat. Federația Română de Rugby a avut planificată Adunare Generală la Neptun, iar DSP Constanța nu le-a dat această autorizație și s-a amânat. Dacă mâine ar depinde ceva de federații, acestea ar da startul competițiilor.

Tenisul de masă ar trebui să înceapă, însă nu se poate. Lotul olimpic se antrenează, însă nu există nicio competiție. Unele au fost anulate, iar altele au fost mutate pentru anul viitor. Eu consider că nu există niciun pericol la tenisul de masă.

La noi, la LPS, situația este mai gravă pentru că este vorba despre copii, iar toată lumea se ferește să semneze vreun aviz. Una este să intre la terapie intensivă un sportiv profesionist care practică sportul pe 10 sau 20 de mii de dolari pe lună și alta este să bagi în spital un copil nevinovat", a adăugat Andrei Szemerjai.

Mari probleme la cazare

Problema internatelor este una foarte importantă în Constanța. Sportivii care nu sunt născuți în orașul de la malul mării trebuie să fie cazați în incinta unor internate, iar infrastructura lasă de dorit.

"Foarte grav este atunci când cineva are virusul și nu știe că îl are, pentru că este asimptomatic. La acest moment, nu se știe cum se va face școală. Infrastructura nu ne ajută. Dacă am învăța într-un singur schimb, am putea să facem o separare. Atâta timp cât noi învățăm în două schimburi, este foarte greu. În internat, în cele mai fericite cazuri, sportivii stau câte patru în cameră. La patru în cameră, este puțin probabil să nu se întâmple un necaz, pentru că ei vin, pleacă, merg cu mijlocul de transport în comun, se întâlnesc cu diferite persoane și așa mai departe. Dacă intră acest virus într-un internat, vă dați seama ce catastrofă poate apărea. Nu poți să îi ții încuiați câte doi în cameră, pentru că trebuie să ai locații. Noi nu avem aceste locații. Ar trebui să existe câte un paznic care să nu îi lase să iasă din camera proprie și să meargă în camera vecină și așa mai departe", a concluzionat Andrei Szemerjai. 



Pagina a fost generata in 0.6761 secunde