Premii pentru cele mai bune proiecte din cadrul taberelor "Democratin" și "Și eu pot fi antreprenor"

696
Premii pentru cele mai bune proiecte din cadrul taberelor

Articole de la același autor

În perioada 3 - 9 septembrie, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța a organizat două tabere internaționale, la centrele de agrement Eforie Sud și 2 Mai: "Democratin" și "Și eu pot fi antreprenor". În cadrul taberei "Democratin", au venit tineri din București, Pitești, Curtea de Argeș, Botoșani și Iași. Ei au participat la diferite dezbateri legate de problema exercitării drepturilor omului în Uniunea Europeană și România, abuzul de drept și cum putem limita abuzurile de drept din partea unor entități, raportul guvernamental - nonguvernamental și cum pot lucra în beneficiul cetățenilor, dreptu-rile garantate de către legea românească, dreptul la petiție și formele sale, idei de proiecte pe democrație, evoluția statului în lume, grupurile so-ciale și implicarea în so-cietate și profilul model al ce-tățeanului responsabil în societatea românească. În cealaltă tabără, "Și eu pot fi antreprenor", participanții au sosit din Pitești, Craiova, Alba, Reșița, Brăila, Mioveni, București, Suceava, Cluj și Constanța și au dezvoltat diferite modele de planuri de afaceri pe diferite domenii. La finalul activităților, cu toții au reușit să identifice surse de finanțare pentru planurile respective și au dezvoltat strategii de marketing și de vânzare produse. Conform informațiilor furnizate de Marian Țuțuianu, consilier compartiment Tineret în cadrul DJST Constanța, au fost anunțate cele două proiecte câștigătoare din cadrul taberelor. Proiectul "Tineri argeșeni acționați" a fost votat cel mai bun proiect al taberei "Democratin". De asemenea, la sfârșitul activităților din cadrul taberei "Și eu pot fi antreprenor", cel mai bun plan de afaceri a fost cel al "societății comerciale" "Perla Mării", înființată de tinerii din tabără pentru jocurile de rol desfășurate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7045 secunde