Premieră ISTORICĂ în meciul Franței de la Campionatul Mondial

199
Premieră ISTORICĂ în meciul Franței de la Campionatul Mondial - 1300livefrantaaustraliaprimulmec-1529152865.jpg

Articole recomandate

Reprezentativa Franței a învins, sâmbătă, la Kazan, cu scorul de 2-1 (0-0), selecționata Australiei, în prima etapă a Grupei C a Cupei Mondiale de fotbal.

În minutul 54, Risdon l-a faultat în careu pe Griezmann, arbitrul nu a dictat inițial nimic, dar a revenit după câteva momente și a apelat la asistența video. În urma vizionării înregistrării video a fazei, Cunha l-a avertizat pe Risdon și a dictat penalti, pe care l-a transformat tot Griezmann, în minutul 58.

După numai două minute, Samuel Umtiti a comis henț în careu, după o lovitură liberă executată de adversari de pe partea dreaptă. A fost rândul australienilor să ceară insistent lovitură de la 11 metri. După ce a ezitat, Cunha a dictat al doilea penalti al meciului, apoi s-a consultat cu asistenții din centrul video și nu a mai revenit asupra deciziei. Jedinak a executat și a marcat și el de la 11 metri, în minutul 62.

Francezii au marcat cu noroc golul victoriei, în minutul 81, când Pogba a șutat, iar Behich a devitat balonul, care s-a dus în transversală și apoi a căzut dincolo de linia porții lui Ryan. Golul a fost confirmat de tehnologia pe linia porții (Goal Line Technology).

Au marcat: Griezmann '58 (p) Pogba '81 / Jedinak '62 (p)

Au evoluat următoarele echipe:

Franța: Lloris - Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez - Tolisso (Matuidi '78), Kante, Pogba - Mbappe (Fekir '70), Griezmann Giroud '70) - Dembele. Selecționer Didier Deschamps.

Australia: Ryan - Risdon, Sainsbury, Milligan, Behich - Jedinak, Mooy - Leckie, Rogic (Irvine '72), Kruse (Arzani '84) - Nabbout (Juric '64). Selecționer Bert Van Marwijk.

Arbitru: Andres Cunha (Uruguay)

A doua partidă din Grupa C, Peru - Danemarca, va avea loc tot sâmbătă, de la ora 19.00.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3398 secunde