PRĂBUȘIREA FARULUI! Giani Nedelcu, de la vorbe la fapte

4294
28
PRĂBUȘIREA FARULUI! Giani Nedelcu, de la vorbe la fapte - gianinedelcu-1367259449.jpg

Articole de la același autor

La 1 iulie 2009, Giani Nedelcu, prin firma sa SC Platinium Andreea SRL, a preluat clubul FC Farul Constanța de la Gheorghe Bosînceanu. La nivel declarativ, Nedelcu se angaja să investească, anual, în echipă, între 3 și 5 milioane de euro, acolo unde Bosînceanu a finanțat direct clubul în campionatul 2008-2009 cu (doar) 2 milioane de euro, iar bugetul total asigurat în respectivul campionat, incluzând încasările din publicitate de la Liga I, alte sume încasate din publicitate, sponsorizări și vânzări bilete, ajungea la suma totală de 3,5 milioane euro.


Cele 3-5 milioane de euro promise de Nedelcu ar fi asigurat o suplimentare a bugetului și ar fi fost suficienți pentru a readuce Farul în Liga 1 și pentru a se lupta pentru un loc fruntaș în campionat, reprezentând mai mult decât Bosînceanu asigura. Însă, de la vorbe la fapte se pare că a fost un drum mult prea lung pentru Nedelcu, care, a reușit într-un timp record să transforme un club de renume național într-un club falimentar.


Înainte de toate, atât suporterii Farului, cât și ceilalți constănțeni trebuie să afle că până în iulie 2009, înainte de venirea lui Nedelcu, FC Farul nu era doar o echipă de fotbal, ci o adevărată structură sportivă. Pe lângă lotul de 26 de fotbaliști în lotul primei echipe unde nu toți or fi fost de fală dar cu majoritatea legai o echipă competitivă de divizia A, clubul avea echipa a doua înscrisă în Liga3, academia de juniori, toate însumând peste 400 de sportivi legitimați. La acestea adăugăm baza sportivă modernizată, care avea licență internațională și găzduia partidele echipei naționale de fotbal a României. Acum, pentru a putea juca în Liga 1 pe Farul, Hagi a trebuit să investească din propriul buzunar în cosmetizarea stadionului. În plus, peste 80 de angajați, atât staf tehnic, personal de conducere sau personal administrativ se ocupau zi de zi de întreținerea bazei și bunul mers al clubului.


În iulie 2009, Giani Nedelcu prelua această structură sportivă, cu loturi de jucători valoroase (jucători care acum confirmă la echipe mari din Liga 1, precum Fatai, Mățel sau Matei), în care Gheorghe Bosînceanu investise, de-a lungul anilor, peste 11 milioane de euro. Nedelcu promitea atunci că va veni cu un buget anul între 3 și 5 milioane de euro.


Numai că, la doar câteva zile de la semnarea protocolului de preluare a clubului, Giani Nedelcu a făcut prima mișcare care avea să trădeze bunele sale intenții. Mai exact, acesta a pus în insolvență societatea comercială care emisese biletele la ordin cu care garanta suma datorată către Gheorghe Bosînceanu, undeva peste un milion de euro. Iar peste alte doar 10 luni, în mai 2010, avea să pună și clubul FC Farul în insolvență, după ce acumulase datorii către salariați, furnizori de utilități și diverși prestatori de servicii. Așa se face că, în doar un an și jumătate, în locul milioanelor de euro investiți în Farul, Giani Nedelcu a strâns datorii în contul clubului. În ianuarie 2011, FC Farul avea datorii de peste 700.000 de euro, iar în prezent ele sar bine de 1 milion de euro.


În mai 2010, la doar 10 luni de la schimbarea membrului fondator, SC RAJA SA (oare de ce tocmai RAJA?), societate subordonată Consiliului Județean Constanța, cerea la Tribunal intrarea în insolvență a Farului pentru o creanță de doar 158.184 lei, suma reprezentând restanțe la servicii de apă și canalizare. Pe 11 martie 2013, în urma neîndeplinirii obligațiilor asumate de Nedelcu prin Planul de Reorganizare, Tribunalul Constanța a dispus începerea procedurii falimentului.


Când a fost management defectuos?


Odată deschisă procedura de insolvență, la Tribunal a fost depus Planul de Reorganizare a Clubului Sportiv FC Farul Constanța, semnat de Ștefan Mihu, în calitate de administrator special. Însă, la o singură citire a planului, prima concluzie ce poate fi trasă este că Ștefan Mihu habar nu are realitatea din cadrul clubului, sau, și mai rău, cunoaște adevărata stare de fapt și încearcă să distorsioneze faptele pentru a-i scăpa cămașa lui Giani Nedelcu. Acesta scrie că starea de insolvență a Farului se datorează managementului defectuos al conducerii clubului până în 2009. Când oare mai exact? Când Farul juca finala Cupei României, când echipa termina campionatul în prima jumătate a clasamentului, când Farul avea una dintre cele mai bune academii de fotbal din țară, când Farul avea echipa a doua în Divizia C (unde reușește acum Giani să ducă prima echipă), când la Constanța se jucau meciurile echipei naționale, când de la Farul își luau simbria peste 80 de angajați care activau ca personal de conducere, tehnic și de întreținere, când peste 400 de sportivi erau legitimați în cadrul clubului? 


Atunci când Farul avea un viitor prin jucătorii de la Academie și echipa a doua și jucătorii tineri și valoroși aflați deja la prima echipă? Atunci era management defectuos? Sau acum, când s-a ales praful de întreaga bază sportivă, când din tot ce însemna Farul odinioară a mai rămas doar o echipă de 22 de jucători de nivel de Liga 3 care sunt sub valoarea jucătorilor care activau pe vremuri în echipa a doua a Farului ? Atât cât a mai rămas din Academia de fotbal a Farului a fost dată CJC, echipa a doua a Farului a fost desființată, iar întreg personalul tehnic și administrativ dat afară. Așadar, când a fost management defectuos, înainte sau după iulie 2009? Ce a preluat Giani Nedelcu în 2009, și ce mai există astăzi din Farul? Acestea sunt întrebări la care Nedelcu și Mihu și alții care au pus umărul ar trebui să răspundă în fața suporterilor FC Farul și iubitorilor sportului rege din Constanța. 


Aceasta este realitatea de la care oricine iubește fotbalul, este interesat în salvarea clubului FC Farul și are potențial financiar trebuie să plece. Nu căutăm vinovați, este deja prea târziu, dar dacă ascundem adevărul și situația reală în care se află FC Farul nu vor fi de găsit oamenii care să-și asume răspunderea și să pună banii.


Comentează știrea

28 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Anonymous
30 aprilie 2013
FORZA FARUL !!!

Nu stiu de cand s-a apucat dl. Cosmin Zaporojan sa scrie despre sport.. dar cele mai sigure informatii si totodata cele mai clare urme de adevar sunt atent punctate (desi chiar repetate) in articol. Acesta e un articol de nota 10 publicat dupa foarte multa vreme de ziarul care odinioara era ziarul de casa al echipei fanion a Constantei. NU NE INTERESEAZA DE VIITORUL OVIDIU !!! Pe constanteni ii doare de Farul, dar din pacate sunt foarte putini aceia care sunt dispusi sa faca absolut orice pentru a demonstra asta. Totodata trebuie precizat ca un factor important in prabusirea Farului a fost GALERIA ! Ei au strigat si au jignit omul care se implica la Farul cu SUFLETUL si pompa bani din dragoste pentru culori...Gheorghe Bosanceanu! Exact omul dupa care aceeasi GALERIE, plange acum cu lacrimi amare... pe crucea inscriptionata cu numele echipei lor de suflet... ACEEASI GALERIE CARE IN 2012 MERGEA SI FACEA PROPAGANDA PT NICUSOR PORCUSOR & SALVAMARUL MAZARE (dupa cum am aflat in urma cu 7 ore atunci cand primarul nostru de 2 lei speranta s-a afisat la Maruta in emisiune intr-un costum de baie marca Donald Duck, inconjurat de niste "sirene alese pe spranceana"),IN SPERANTA CA ACESTIA VOR FACE O REVOLUTIE GENERALA LA FARUL, CARE SA DUCA ECHIPA LA FINALUL ACESTUI SEZON IN LIGA I, lucru care nu s-a intamplat... iar echipa este ca si retrogradata in LIGA a III-a. Dl. Zaporojan sper sa continuati seria acestor articole despre FARUL care poate vor trezii orgoliul unor oameni influenti si potenti financiar din Constanta in perioada urmatoare. IN CONSTANTA DOAR FARUL CONTEAZA !!!

Cezar
30 aprilie 2013
IN CONSTANTA DOAR FARUL CONTEAZA !!!

De ce nu scrieti si ca in ultimii 2 ani sub conducerea lui Bosanceanu echipa era pe locurile 13-14 iar in ultimul an a si retrogradat in liga a doua. De altfel si domnul Bosanceanu a recunoscut ca ii pare rau ca nu s-a implicat mai mult in club. Din 2006 deja stadionul incepuse sa se goleasca iar in loc sa fie atrasi spectatorii se mareau nejustificat preturile biletelor ajungand printre cele mai scumpe din tara si erau cumparati jucatori slabi din fosta Iugoslavie sau Portugalia. Oare managementul clubului condus de Ion Marin si Florentin Chiforeanu era unul performant? Echipa nationala isi disputa meciurile aici pentru ca era cam singurul stadion din tara care corespundea standardelor internationale si era superstitia lui Piturca, nu pentru ca era cine stie ce stadion. Marea problema acum este faptul ca dupa ce a creditat clubul 9 ani domnul Bosanceanu vrea sa recupereze suma de peste 8 milioane de euro , o suma astronomica pe care nu ar plati-o nimeni pentru ca nu suntem un club ca Real Madrid sau Bayern Munchen de exemplu cu milioane de suporteri in intreaga lume. Deci salvarea clubului consta in principal in renuntarea domnului Bosanceanu la aceasta suma si la plata ultimei rate de insolventa, pentru ca altfel nu ar venii niciun investitor. SALVATI FARUL !

Debus
30 aprilie 2013
Aha

Sper sa scapam de paduchele asta de Nedelcu. N-are nicio treaba cu echipa ... eu nu inteleg de ce Bosanceanu nu si-a protejat investitia cu o clauza care in caz de nerespectare a contractului totul se anuleaza ... Sunt in groapa rau de tot, sper sa ne salvam ... Daca nu ... incepem din liga a 5-a ca Poli si asta e.

Suporter constantean
30 aprilie 2013
De ce asa de tarziu in faliment

Oare de ce trebuie sa ia asa de mult timp pentru a falimenta o firma, sau o echipa. Multi dintre romani au o gandire comunista in continuare. De ce trebuiesc 3 ani pentru ca o firma sau echipa sa intre in faliment. De ce Nedelcu s-a mai numit patronul Farului daca el nu a platit datoriile catre fostul patron si nici datoriile de functionare. Oare cum poate fi cineva patron fara sa achite suma de bani din contract. Cantractul nu are nici o valoare daca nu respecti ce scrie in el. Asa s-a intamplat si cu reducerea salariilor cu 25% a angajatilor bugetari. In loc sa dea afara sutele de mii de bugetari care nu fac nimic si sa pune presiune pe cei care raman Basescu impreuna cu guvernul a ales sa-i tina pe toti si sa le scada salariile adica cea mai proasta alegere. O firma privata serioasa nu ar face niciodata o astfel de miscare dar guvernanti care nu au nici o idee de economie fac astfel de greseli colosale.

dorin
30 aprilie 2013
fortza farul

Nedelcu s-a chinuit să mențină formația în viață, el fiind lăudat de către angajații săi pentru strădania sale. Totuși, eforturile pe care le-a făcut nu au fost cele promise la preluarea echipei.

gica
30 aprilie 2013
peluza nord

Fostul patron al echipei de la malul mării are de primit aproximativ un milion de euro de la actuala conducere, datorie care succesorul Giani Nedelcu vrea să fie ștearsă pentru a continua investițiile la echipă. Clubul din Primăverii este în insolvență care, conform patronului Giani Nedelcu, decurge în condiții normale. Patronul echipei amenință însă că nu va mai continua la Farul, din vară, în cazul în care fostul patron nu va renunța la o sumă pe care o are de primit de la Nedelcu. "Eu din vară nu mai scot niciun ban din buzunar pentru Farul. Mi s-a promis ajutor din toate părțile și apoi toți mi-au întors spatele. M-am străduit să țin echipa pe linia de plutire și, indiferent câți bani bag, tot mă trezesc cu o datorie, cea către domnul Bosânceanu. Dacă fostul patron îmi dă acea hârtie cum că datoria e stinsă continui la Farul, dacă nu, nu", a spus Giani Nedelcu.

peluza
30 aprilie 2013
sus constanta

Doar Farul in C! Nimic fara Farul in C! numai VIITORUL conteza pentru noi!

Farul
30 aprilie 2013
Bosanceanu s-a saturat...

.... sa-l injure toti paduchii din galerie! D-aia a a renuntat la club! Acum, il pupati in cur sa se-ntoarca! Sa bage Mihailescu bani in echipa ca si asa a supt cat a putut de la fraierii care au bagat bani in ea! Unde e zdreanta asta? De ce nu iese-n fata sa-si ceara scuze pt nemerniciile pe care le-a orchestrat de-a lungul timpului? Iar Nedelcu, baga la inaintare galeria ca sa scape de datoria pe care o are la Bosanceanu! Daca maine Bosanceanu renunta la datorie, exista vreo siguranta ca Nedelcu investeste vreun leu in echipa?!

ADM
30 aprilie 2013
FARUL

Cind termini de scris dupa dictarea lui BOSINCEANU vino la club si-ti arat situatia conform documentelor NU CONFORM DEBITARILOR MULT IUBITULUI PATRON !!!!!!!!!!!!!!

Sorin Mihailescu
30 aprilie 2013
CLARIFICARI

Pnetru nr. 8 Sa o luam pe rand. - eu nu l-am injurat NICIODATA pe Bosanceanu. Am respectat, respect si voi respecta mereu ce a facut la Farul. Acum se vede cel mai bine ce eram pe vremea lui si ce suntem acum. - daca renunta Bosanceanu la bani nu exista nicio garantie ca Giani va investi la Farul. - nu dorim venirea domnului Bosanceanu la Farul. NU in conditiile in care IAR ar fi lasat singur. Cred sincer ca doar daca ar veni si oamenii de afaceri din oras langa domnia sa, daca s-ar implica si autoritatile am putea spera sa revenim acolo unde ne este locul - ma cunosti? Atunci cum iti permiti sa vorbesti despre mine? - iti pasa de Farul? Joi 09 mai 2013 ora 18,30 ne vedem cu totii la tribuna oficiala a stadionului si plecam in mars spre Primarie. Vino si fa ceva concret pentru Farul si abia dupa aceea mai discutam. Venind acolo imi poti spune personal ce te deranjeaza. Nu sunt bau bau. Suntem barbati si putem discuta ca barbatii fatza in fatza cu argumente. P.S. Giani baga la inaintare galeria? Pe 3 iunie se poate pronunta falimentul Farului. Gandeste si trage singur concluziile si vei vedea cine TREBUIA si trebuie sa mai faca ceva pentru clubul asta!

28 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6137 secunde