Liga Naţională de baschet feminin

Phoenix CSU Simona Halep i-a făcut zile fripte campioanei Sepsi SIC Sf. Gheorghe

195
Phoenix CSU Simona Halep i-a făcut zile fripte campioanei Sepsi SIC Sf. Gheorghe - 24527141966220570078342936072423-1634553086.jpg

Articole de la același autor

Misiune imposibilă pentru Phoenix CSU Simona Halep în etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet feminin. Formaţia constănţeană a întâlnit, în deplasare, pe Sepsi SIC Sf. Gheorghe, în faţa căreia a cedat cu scorul de 61-79, după un meci de mare luptă.

Partida a fost extrem de echilibrată în prima parte. Sfertul întâi a aparţinut campioanei României, 12-10, dar sfertul al doilea s-a încheiat cu avantaj minim pentru Constanţa, 16-15, astfel că, la pauza mare, gazdele mai aveau avans doar de-o aruncare liberă.

În sferturile trei şi patru, jucătoarele antrenate de Miroslav Popov n-au mai putut ţine pasul, campioana a mărit ritmul şi s-a impus de fiecare dată, 33-24, respectiv 19-11.

De la Phoenix CSU Simona Halep, s-au remarcat islandeza Sara Run Hinriksdottir, care a reuşit 17 puncte, 10 recuperări şi trei pase decisive, şi americanca Ciara Eleanor Rosten, cu 11 recuperări.

„Chiar dacă prima victorie în noul sezon întârzie să vină, partida de la Sfântu Gheorghe ne dă mari speranţe în privinţa viitorului. Deşi am pierdut, ne consolăm cu gândul că, în prima jumătate a meciului, am fost cel puţin egale campioanei României şi n-a lipsit mult pentru a pleca cu maximum de puncte de la Sfântu Gheorghe.

Plusul de experienţă şi-a spus până la urmă cuvântul, astfel că nu ne rămâne decât să ne felicităm adversarele şi să le urăm baftă în confruntările din cupele europene, acolo unde sperăm să reprezinte cu succes baschetul din România”, au transmis reprezentanţii clubului constănţean.

Etapa viitoare (sâmbătă, 23 octombrie), Phoenix CSU Simona Halep va juca, la Sala Sporturilor, cu CSM Târgovişte.

Foto: Facebook / Academia Phoenix CSU Simona Halep

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5452 secunde