Olimpism / Oficial: Fără spectatori la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020

184
Olimpism / Oficial: Fără spectatori la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 - o-1625837332.jpg

Articole de la același autor

După consultarea Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 și a Comitetului Internațional Olimpic, ministrul Jocurilor Olimpice, Tamayo Marukawa, a confirmat că Jocurile Olimpice Tokyo 2020, care vor începe pe 23 iulie, se vor desfășura fără spectatori.

La baza acestei hotărâri a stat decizia premierului nipon Yoshihide Suga de a declara stare de urgenţă pentru Tokyo, de luni (12 iulie), până pe 22 august. De asemenea, prim-ministrul japonez a hotărât să extindă restricțiile și în provincia Okinawa, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia, din cauza creşterii accentuate a infectărilor.

Iar experţii medicali continuă să avertizeze despre pericolele legate de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului.

Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a ajuns şi el la Tokyo.

Vaccinat ca aproape toți participanții la Jocuri, șeful CIO a respectat toate restricțiile specificate în Playbook: a fost testat pe Aeroportul Haneda, a primit rezultat negativ și va sta în carantină trei zile la hotelul la care este cazat.

Foto: chinadaily.com.cn 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4848 secunde