Olimpism / „Împreună pentru un viitor comun” - deviza oficială a JO de Iarnă de la Beijing 2022

130
Olimpism / „Împreună pentru un viitor comun” - deviza oficială a JO de Iarnă de la Beijing 2022 - 24229174661618083672275004145130-1632143763.jpg

Articole de la același autor

„Împreună pentru un viitor comun” - aceasta este deviza oficială a Jocurilor Olimpice și Paralimpice de Iarnă de la Beijing 2022. Deviza a fost lansată la o ceremonie desfășurată la Beijing, informează Comnitetul Olimpic şi Sportiv Român.

Comitetul de organizare a explicat că acest motto reprezintă puterea Jocurilor de a depăși provocările globale, un viitor comun pentru omenire. Cuvintele reflectă necesitatea ca lumea să lucreze împreună pentru un viitor mai bun, mai ales având în vedere dificultățile cu care se confruntă întreaga Planetă în plină pandemie Covid-19.

Comitetul de Organizare Beijing 2022 a spus că deviza demonstrează unitate și un efort colectiv, întruchipând valorile și viziunea de bază ale Mișcării Olimpice și obiectivul urmăririi unității, păcii și progresului mondial. Echipa de la Beijing s-a asigurat, de asemenea, că deviza ia în considerare valorile cheie ale Jocurilor Paralimpice, în special rolul pe care îl joacă în contribuția la o societate incluzivă.

Deviza a fost selectată după un amplu proces desfășurat timp de cinci luni, între mai și septembrie 2020. În această perioadă, organizatorii Beijing 2022 au colectat 79 de propuneri de devize de la universitățile chineze, dintre care 11 au fost selectate de experți din diferite domenii.

Pregătirile pentru Jocuri continuă să avanseze. Toate bazele de concurs au fost finalizate până la sfârșitul anului 2020, așa cum era programat, în timp ce în 2021, se vor termina locațiile olimpice non-competiționale.

În lunile următoare, multe dintre aceste facilități vor fi folosite deoarece, din octombrie până în decembrie2021, vor avea loc 10 competiții test, două întreceri interne de testare și trei săptămâni de antrenamente internaționale.

Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român / Olympics 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2411 secunde