Olimpism / Elisabeta Lipă: "Important este ce lăsăm în urmă"

131
Olimpism / Elisabeta Lipă:

Articole de la același autor

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, aleasă vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a declarat, pentru Agerpres, că, înainte de orice funcţie ar ocupa, mai important este ceea ce lasă în urmă, şi anume medalii olimpice, mondiale şi europene.

„Responsabilitatea va fi la fel de mare ca şi până acum. Eu am lipsit doar un mandat de patru ani, în 2016, când nu am mai candidat pentru funcţia de vicepreşedinte. Ocupasem anterior această funcţie, ştiu ce presupune. Ştiu însă că, înainte de toate funcţiile pe care le ocupi, important este să se vadă că lăsăm ceva în urmă, iar când vorbim despre sport, ce putem lăsa decât medalii olimpice, mondiale şi europene. Eu asta îmi doresc pentru sportul românesc, având în vedere că Jocurile Olimpice s-au amânat pentru anul viitor, îmi doresc sportivi sănătoşi, cât mai mulţi calificaţi la Jocurile Olimpice, pentru că mai au o şansă anul viitor şi România să ia cât mai multe medalii şi să ne bucurăm de rezultatele sportivilor noştri”, a declarat Elisabeta Lipă.

Sportul constănţean va avea doi reprezentanţi în Comitetul Executiv al COSR: Simona Amânar Tabără, fostă campioană olimpică la gimnastică, şi prof. univ. dr. Alin Larion, cadru didactic al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4351 secunde