Oina se mută pe litoral! Sute de sportivi sunt așteptați la malul mării

644
Oina se mută pe litoral! Sute de sportivi sunt așteptați la malul mării - oina-1533050792.jpg

Articole de la același autor

Miercuri, 1 august, și joi, 2 august, pe stadionul "Constructorul Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan" va avea loc o nouă ediție a Campionatelor Naționale pentru juniori l și ll - masculin.

A devenit deja o tradiție ca oina să-și mute centrul de greutate la Constanța. Șase formații din întreaga țară și-au anunțat prezența la turneu și se vor duela la toate cele două categorii de vârstă: CS Spicu Horia Constanța, CS Curcani Călărași, CS Biruința Gherăești, CS Univest Arad, CS Victoria Surdilia Greci (Brăila) și CS CSS2 Baia Mare.

Nu este singura competiție organizată pe litoral, în aceste zile. Vineri, 3 august, și sâmbătă, 4 august, pe nisipul fin din dreptul Complexului "Cleopatra" din Mamaia, va avea loc o nouă ediție a Campionatelor Naționale de Oină pe plajă destinată juniorilor l, ll și lll.

Se vor duela aceleași șase echipe prezente și la competiția de pe iarbă. Vineri vor intra în scenă, în intervalul orar 9-14, cei mai mici dintre sportivi, juniorii lll, iar între orele 16-20, vor evolua juniorii ll.

Sâmbătă, vor închide competiția juniorii l, între orele 9 și 12, iar imediat după încheierea partidelor va urma festivitatea de premieră. Atât la competiția pe iarbă, cât și la cea pe nisip, cele mai bune echipe și cei mai valoroși jucători vor fi recompensați de către ogranizatori cu diplome, medalii și cupe.

"Avem o lungă și fructuoasă colaborare cu CS Cleopatra Mamaia. Mereu și-au arătat disponibilitatea pentru oină. Anul acesta, doar la aceste competiții sunt așteptați peste 100 de copii din întreaga țară. Vor veni să practice oina și să se bucure de vacanță. Este foarte bine că și vremea ține cu noi și sperăm să iasă un spectacol sportiv foarte antrenant", a declarat constănțeanul Nicolae Dobre, președinte al Federației Române de Oină.

Săptămâna viitoare vine rândul fetelor să se dueleze la malul mării, în două competiții de senioare - Cupa României și Campionatul Național pe plajă, și trei de junioare pe plajă - junioare l, ll și lll.

Competițiile sunt organizate de către Federația Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, CS Spicu Horia Constanța, CS Cleopatra Mamaia, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Asociația Județeană de Oină Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4257 secunde