Novak Djokovic, câștigătorul de la Wimbledon, mărturisire emoționantă: 'Când eram copil îmi făceam trofee în camera mea...'

783
Novak Djokovic, câștigătorul de la Wimbledon, mărturisire emoționantă: 'Când eram copil îmi făceam trofee în camera mea...' - novakdjokovic071419gettyftr1dbdq-1563172411.jpg

Articole recomandate

Sârbul Novak Djokovic a declarat, duminică, după ce a câștigat turneul de la Wimbledon, că visa de mic că se va impune la această competiție, la care acum este cvintuplu câștigător, anunță news.ro.

"Cred că este în top două sau trei finale din cariera mea. Îl respect mult pe Roger, din nefericire în astfel de meciuri cineva trebuie să piardă. Este ireal, am salvat două mingi de meci. Este un pic ciudat să joci tie-break. Știu că am mai spus asta, dar când eram mic, la 4 sau 5 ani, acesta a fost turneul pe care mi-am dorit să îl câștig cândva. Îmi făceam trofee din diverse materiale în camera mea și îmi imaginam că într-o zi voi fi aici", a spus Djokovic în interviul de pe teren.


Ulterior, Novak Djokovici a afirmat, în conferința de presă de după finală, că a fost meciul cel mai solicitant psihic jucat vreodată de el. "Este tipul de meci pentru care muncești și trăiești. Mi-am promis atunci când am intrat pe teren că voi încerca să rămân calm și concentrat, pentru că știam că atmosfera va fi cum a fost. Probabil a fost meciul cel mai solicitant psihic la care am participat vreodată. Sunt copleșit de emoții. Deznodământul ar fi putut fi oricum, iar Roger a servit exraordinar astăzi. Este atât de talentat… Are un joc perfect pentru această suprafață, așa că trebuia să am ceva varietate în joc și să fiu atent la oportunități. Uneori am fost, alteori nu am fost", a adăugat el, potrivit bbc.com.

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, a câștigat, duminică, pentru a cincea oară turneul de la Wimbledon, a doua oară consecutiv. El l-a învins în finală pe elvețianul Roger Federer, numărul 3 mondial, după aproape cinci ore de joc, confruntare la care a salvat două mingi de meci. Djokovici a câștigat finala cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 7-6 (4), 4-6, 13-12 (3), în patru ore și 55 de minute.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.033 secunde